Blogul lui Andrei Şandor

Citiți dumneavoastră Bihoreanul, dle. președinte Radu Țîrle!

Andrei Sandor — Sun, 16 Oct 2011 14:41:53 +0000

Doctor în psihologie și aspirant la titlul de mare diplomat, Radu Țîrle (încă președinte al Consiliului Județean Bihor), a lipsit de la cursurile în care se predă despre modul în care o persoană aflată într-o funcție publică trebuie să gestioneze relația cu presa. Fie ea și cea locală. Lunea trecută, nervos că intențiile lui de a pleca din PNL au ieșit deja în spațiul public și că nimeni nu vrea să înțeleagă ce mare bincuvântare este el pentru județul Bihor (pe al cărui bine îl urmărește, dar nu-l ajunge din urmă), Țîrle
și-a dat în petec…
Editorialul integral poate fi citit pe bihorsiri.ro.

PS: Această opinie NU este una critică la adresa colegilor de la Bihoreanul, ci la adresa președintelui CJ Bihor.

Festival de jazz în premieră la Oradea!

Andrei Sandor — Fri, 23 Sep 2011 07:32:48 +0000

Inimosul și ambițiosul Joe Balogh a tot vorbit despre un festival de jazz pe care să îl organizeze la Oradea. După o serie de concerte de sine stătătoare, muzicianul local a comis-o! Între 27 septembrie și 7 octombrie, iubitorii de jazz de la Oradea și din împrejurimi vor avea motive de bucurie. Cel ma notoriu invitat este veteranul pianist Szakcsi Lakatos Bela. Unii poate îl știți în urma colaborării lui cu trupa Special EFX. Date mai multe despre concerte găsiți urmărind acest link.

Ne vedem la „Hiroshima”?

Andrei Sandor — Sat, 06 Aug 2011 06:49:06 +0000

În această seară voi continua tradiția de participare la concertele organizate de Florian Chelu în luna august. Va a 16-a oară pentru mine când voi fi acolo la concertul comemorativ „Give Peace A Chance”. Am lipsit o singură dată, dar cred că am fost absent motivat: eram plecat de din țară în august 1996.
Anyway, concertul de azi începe la ora 19 și va avea loc la Palatul Baroc. Pentru detalii apăsați aici.

USL Bihor – pe calea cea bună spre…destrămare?

Andrei Sandor — Sat, 23 Jul 2011 15:24:19 +0000

E cea mai actuală rugăciune a social-democraților bihoreni. Dar situația e la
fel mai peste tot în România. Uniunea Social Liberală, zămislită la București,
riscă să se destrame din teritoriu. Pentru a nici nu mai știu câta oară, opiniei
publice i-a fost servită o mostră din „buna înțelegere” și din „camaraderia
supremă” care călăuzesc USL Bihor…

PENTRU EDITORIALUL INTEGRAL ACCESAȚI ACEST LINK.

Băselu a înnebunit!

Andrei Sandor — Thu, 23 Jun 2011 05:28:45 +0000

O să spuneți că nu e nimic nou în asta. Poate! Dar acum a scos pe gură o enormitate mai enormă decât celelalte enormități de până acum…
Cică abdicarea Regelui Mihai a fost „un act de trădare”.
Dacă vreți să aflați care este părerea mea despre cele spuse de Popeye, urmăriți linkul care vă va duce pe site-ul bihorstiri.ro.

Acum 8 ani s-a născut fiul meu!

Andrei Sandor — Sat, 07 May 2011 06:11:25 +0000

7 mai 2003 – Era o zi cu soare, caldă. Ziua perfectă de primăvară.
Lucram la Radio Sonvest și aveam emisiune după masa. Înainte de a pleca spre muncă, rezolvasem ultimele chestiuni pentru ziua lui Ema (cumpărături, tort etc.) și m-am asigurat că Otilia (soția mea însărcinată în 7 luni) are la îndemână totul pentru a nu fi nevoită să facă efort timp de câteva ore cât lipsesc de acasă.
Plec pe jos și urc dealul (știți unde era Sonvestul…), iar când ajung aproape de poartă, colegii încep să strige: „Măi, soția ta naște și tu vii la lucru?!”. Am început să râd, fiind convins că e o glumă proastă. Nici 30 de minute nu trecuseră de când o lăsasem acasă, fără niciun semn că ar urma să se întâmple ceva. Ajung în redacție și mi se relatează că o anume Mona a sunat și a lăsat vorbă că Otiliei i s-a rupt apa și că e deja în drum spre Maternitate. Fiind vorba despre verișoara soției, de care nimeni de la radio nu avea cum să știe, m-am blocat! Naște Lia! Taxi și ață la spital!
Acolo, medicul încearcă să mă liniștească, dar m-a neliniștit și mai mult: „Domnu’ Șandor, s-a rupt apa, copilul e mic și trebuie musai scos”. Fără să mă gândesc prea mult și fără să încerc să fiu melodramatic, îi răspund din reflex, știind că toată povestea o poate pune în perico pe Otilia: „Domnu’ doctor, soția e cea mai importantă!”. Crăiuț îmi face din ochi și pleacă la treabă. După un timp (care mi s-a părut o eternitate), primesc vestea: mama e OK, copilul e foarte mic, dar e în regulă, date fiind circumstanțele. De fapt, vorbim aici despre un prematur câr un flacon de suc de 1,5 litri. Și ca lungime, și ca greutate. A fost numit Andrei Marius.
Povestea șederii la Maternitate, cu cele trei săptămâni în care nu mi-am văzut copilul (pentru că era izolat, la prematuri) și cu momentul în care o asistentă mi l-a pus brusc în brațe de am crezut că înțepenesc (pentru că nu știam cum să fac să îl pun înapoi în pătuț) nu le povestesc acum.
Important e că copilul s-a dezvoltat foarte bine (și mulțumită grijii doctoriței Filip) și a crescut. Azi împlinește 8 ani!
Orice ar mai urma să fac în viața asta, pot deja afirma că este cea mai mare realizare a mea!

Mod revoltător de tratare a urgenţelor la Spitalul Municipal

Andrei Sandor — Thu, 30 Dec 2010 23:46:53 +0000

Eu care credeam că nu voi mai posta nimic anul acesta pe blogul personal…
Reacţia primă după cele păţite în seara de 30 decembrie a fost să scriu un articol pe site-ul de ştiri la care lucrez (www.bihorstiri.ro, în caz că aţi uitat…), dar m-am răzgândit. Încă nu scriu. Nu înainte de a cere lămuriri oficiale de la proaspăt unsul manager plin al Spitalului Municipal “Dr. Gavril Curteanu” (foto). Subiectul: amânarea unor intervenţii chirurgicale până după Anul Nou, chiar dacă este vorba despre un copil cu fractură dublă la antebraţ şi care necesită tijă pentru rezolvarea problemei.
Medicii care nu au chef de muncă (sau poate competenţă?) la spitalul cu care administraţia Bolojan se laudă ce mare şi grozav este au inventat metoda amânării cu acceptul părinţilor. Adică, profitâd de starea agitată a micuţului care nu mai vrea să vadă oameni în halat alb (sau verde) şi de starea la fel de agitată a părinţilor care nu mai vor să chinuie copilul dacă, chipurile, nu e musai, medicul recită poezia că nu e nicio grabă şi că nu e niciun bai dacă se mai aşteaptă cu operaţia. De data asta, motivul este Revelionul. Adică, deşi accidentul s-a produs în seara de 30 decembrie şi radiografia arată clar că e nevoie de mai mult decât de gips, medicul de gardă te abureşte să semnezi că tu ceri ca operaţia să fie făcută luni, 3 ianuarie. Ciudat mod de a aborda cazurile. Halal reformă sanitară locală!
E drept că sunt foarte subiectiv, căci este vorba despre copilul meu, motiv pentru care nu am vrut să mă lansez în compunerea unui material jurnalistic, dar promit (în primul rând mie!) că dl Ovidiu Pop (directorul de la “Curteanu”) va fi rugat să dea nişte explicaţii pe această temă.
Iar până atunci, dacă Doamne fereşte aveţi nevoie de intervenţii de acest fel, mai bine nu pierdeţi timpul la super-spitalul Municipiului Oradea, ci mergeţi câţiva zeci de metri mai spre strada Transilvaniei şi apelaţi direct la privaţii de la Pelican.

La Mulți Ani cu sănătate și cu un DVD excepțional!

Andrei Sandor — Mon, 27 Dec 2010 13:04:51 +0000

Între cele două momente importante de la final de an (Crăciun și Revelion), revin cu o postare cu dublă țintă: urările de rigoare și o recomandare care poate constitui o parte (cel puțin) a programului de Revelion. După ce toată șampania a ajuns unde trebuia și toți cei din casă se vor fi dus să se odihnească, dacă mai rezistați la un concert superb, faceți rost de „One With Everything”, prestația live a trupei Styx împreună cu o orchestră simfonică. The Contemporary Youth Orchestra este compusă din peste 100 de muzicieni de până în 20 de ani, care, din 1995, cântă în diverse spectacole cu cei mai variați artiști. În mai 2006, ei au urcat pe scenă la Cleveland împreună cu actuala formulă a legendarei trupe Styx. Rezultatul: un show de milioane cu un public în delir și, nu în ultimul rând, un DVD (și un CD audio) care imortalizează evenimentul. Partea cea mai interesantă este că membrii orchestrei reușesc o implicare și interpretare deosebite ale unor melodii care făceau ravagii în topuri pe când eventual părinții lor le ascultau. Cei care priviți DVD-ul veți avea ocazia de a (re)asculta piese grele din repertoriul Styx (ex.: „Blue Collar Man”, „Crystal Ball”, „Too Much Time On My Hands” sau „Miss America”), dar și prelucrări scoase de pe albumul „Big Bang Theory” (ex.: „I Am The Walrus” de la The Beatles, interpretată magistral!!). Energia emanată de dualitatea de pe scenă te face să te gândești că te uiți la oameni care acum își încep cariera, dar nu e cazul. Pe scenă se află veteranii chitariști/vocaliști James Young și Tommy Shaw, claviaturistul Laurence Gowan, bateristul Todd Sucherman și basistul Ricky Phillips, cărora li se alătură pentru câteva momente basistul original al grupului Styx, Chuck Panozzo. Cu siguranță n-o să vă pară rău dacă veți intra în noul an ajutați de acest concert!

LA MULȚI ANI 2011!

Limbajul de lemn vs. critica de dragul criticii

Andrei Sandor — Fri, 08 Oct 2010 18:00:18 +0000

În mod normal, nu răspund la pseudo-provocări. Dar e vineri seara și am făcut greșeala să accesez un link pe care l-am primit pe messenger și care m-a dus pe site-ul amicului Lulu Cremeneanu. Aoleu! Scuze! Nu-mi înțelegeți greșit cuvintele „de lemn”: greșeala nu e că am intrat pe site. Fac acest lucru din când în când, mai ales că avem și o colaborare pe linie de redacție (bihorstiri.ro). E mereu funny să dau o raită pe acolo. Greșeala este că mi-am pierdut timpul citind niște reacții ale lui, vorba lu’ Băsescu, „nu’ș ăsta”, Alexei de la blogul muzicadevest.ro. Tipul chiar crede că e formator de opinie pe linie muzicală, desființând unul dintre rarele evenimente rock demne de urmărit, petrecute în Oradea.
Am observat că Gică contra s-a luat în gură cu Liviu Balint (scuze, dar e un alt prieten la care țin!) pe tema concertului Speak Floyd și că am avut parte de o critică de estetică din partea distinsului cunoscător în de-ale muzicii și sunetului. După cum am văzut pe site-ul lui Lulu, băiatul a zis ceva de genul că aproape și-a rupt gâtul citind ce am scris pe bihorstiri.ro despre concert și asta din cauza „limbajului de lemn” folosit. Detectez din start o neregulă: cum să-ți rupi gâtul când un gât presupune că ai și un cap pe care el îl susține? Cu regretele de rigoare, la blogul muzicadevest.ro a ajuns să scrie un headless creature, care, numai pentru că nu a avut parte de sunetul de pe “PULSE” sau de pe “Delicate Sound Of Thunder”, a vrut să execute responsabilii cu sonorizarea. Cel puțin așa înțeleg eu că trebuie să interpretăm alesele și academicele cuvinte, care surclasează limbajul meu de lemn pe care l-am folosit în cronica scrisă.
Cipri, părerea mea e că nu ar mai trebui să mergi la niciun concert de club, de casă de cultură sau de stadion, atâta timp cât nu ești informat în prealabil despre studiile și CV-ul sunetistului și asupra condițiilor tehnice în care se desfășoară prestația scenică. Cu tot cu limbaj de lemn, vreau să te informez că nu trebuie să fii orădean de zeci de generații pentru a ști că singurul loc din oraș în care condițiile acustice sunt excepționale este Filarmonica de Stat. Dar, mare atenție! Chiar și acolo, s-ar putea ca o trupă rock, hard-rock, fusion sau free jazz (care am auzit că este top of the top pentru tine) să nu se ridice la standardele sonore ale Majestății Tale. De ce? Pentru că sala a fost astfel concepută încât să fie în regulă pentru concerte simfonice.
După cum am văzut, ești tare la parafrazări: „Wish I Wasn’t There” stă scris în locul titlului recenziei tale. În numele tuturor celor care s-au simțit bine la concertul Speak Floyd de la Oradea, nu pot decât să îți transmit și eu ceva: NOBODY ASKED YOU TO! Cred că au dat dovadă cel puțin de infantilism cei care s-au așteptat ca sunetul de la Casa de Cultură a Municipiului să fie lacrimă. Chiar dacă ați dat de înțeles că omul de la sunet al lui Marius Pop și-a dat mai mult interesul, trupa sunând mai bine decât Floyd-ul românesc, cu prietenie vă atrag atenția că faceți confuzie între sezon și fazon. Nici mărimea activă a scenei nu a fost aceeași și nici stilul practicat de cele două formații.
Să știi, Cipri, că nu scriu cu mânie sau cu supărare și că aprecierile tale vis-a-vis de exprimarea mea din articol mă lasă rece. Am trecut demult peste vârsta la care să mă simt atins de asemenea împunsături gratuite. Dar să știi că abordarea ta nu e deloc OK, mai ales în condițiile în care ai reprezentat un produs online care a început, mai ales grație ajutorului pe care îl primește permanent de la Daika Attila prin Radio Transilvania, să își arate colțișorii în materie de reper local pentru diferite evenimente muzicale. Permite-mi să-ți spun din experiență (de viață, de presă și de fan real de muzică bună) că a critica a prostu’, numai de dragul de a părea cu boașe în fața tipelor pe care vrei, poate, să le impresionezi cu stilul de „Ce le-am tras-o!”, nu e loz câștigător.
Îți promit că, pentru următoarea venire la Oradea a Speak Floyd te voi pune în legătură cu organizatorii ca să le faci lipeala cu Alan Parsons sau cu James Guthrie. OK? Sau nu știi cine sunt ăștia și ce legătură au cu Pink Floyd? Scuză-mi recidiva cu limbajul de lemn!

Un CD de milioane: “Renegade Creation”

Andrei Sandor — Fri, 27 Aug 2010 13:43:31 +0000

Fără reţineri, spun că cel mai bun album de blues-rock din ultimii câţiva ani a apărut în 2010. Sunete de Hendrix care se întâlneşte cu Clapton şi atmosferă de bar de specialitate din suburbiile New Orleans şi Chicago. Albumul “Renegade Creation” apare sub sigla Shrapnel Records (Mascot Music) şi este o creaţie comună a 4 muzicieni de top din Statele Unite. Fiecare cu CV-ul personal şi deosebit de bogat. Reţeta: 2 chitarişti, un băsar şi un tobar. Muzica: pe cât de simplă, pe atât de puternică şi cu efect asupra celui care o ascultă. Cea mai bună descriere a materialului este enumerarea instrumentiştilor şi asta pentru că piesele sunt nou-nouţe, originale, deci nu aveţi de unde altundeva să le cunoaşteţi. Aşa că puneţi-vă centurile:
Michael Landau şi Robben Ford – chitară solo, Jimmy Haslip – bas şi Gary Novak – tobe. Dacă sunteţi muzicieni, nici nu mai aveţi nevoie de detalii suplimentare. Dacă nu, dar vă place muzica de calitate şi judecaţi prin prisma colaborărilor artiştilor, aflaţi că avem parte de 4 oameni care şi-au pus deja amprenta pe rock-jazz-blues-fusion. Doar ca idee, Haslip (biografie aici) este basistul stângaci al legendarei trupe The Yellowjackets, iar Robben Ford (click pentru detalii) este chitaristul care a avut şansa de a-l acompania (printre alţii) pe George Harrison în anii ’70, dar a apărut şi în trupa lui John Mayall şi în cea a lui Gregg Allman. De asemenea, Ford a fost chitaristul formaţiei de fusion a cunoscutului saxofonist Tom Scott, The LA Express. Despre Michael Landau (site oficial) vă pot spune că este unul dintre greii scenei de studio din Statele Unite. Cât despre bateristul Gary Novak (vezi mai multe aici), şi acesta este un mare as al ritmului, serviciile lui fiind la mare căutare. Iată câteva referinţe: Lee Ritenour, Alanis Morisette, George Benson, Chaka Khan, Alan Holdsworth, David Sanborn etc.
De menţionat că discul celor patru, “Renegade Creation”, nu este chiar atât de renegat precum se spune în titlu. Apărut în primăvară, albumul a debutat pe locul 6 în clasamentul de blues al celebrului Billboard. Iar de atunci, concertele merg în lanţ, atât pentru acest proiect, cât şi pentru cele adiacente ale muzicienilor care au realizat acest excepţional album.
Căutaţi discul pentru că MERITĂ!