Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Vânătoare transfrontalieră de vitezomani: Oradea – Berettyoujfalu

Posted by Andrei Sandor pe 18/11/2009

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor anunţă că joi, 19 noiembrie, începând cu ora 8 (ora României), pe raza judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar din Ungaria, se va desfăşura o amplă acţiune care vizează depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii. Se are în vedere prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere (excesul de viteză fiind pe primul loc în ambele judeţe) şi prevenirea accidentelor rutiere colective, în care sunt implicate autovehiculele operatorilor de transport persoane şi marfă.
IPJ informează că acţiunea (în oglindă), organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor împreună cu Căpitănia de poliţie Berretyoujfalu (Ungaria), deschide seria acţiunilor organizate în comun de poliţiile celor două judeţe vecine,
pregătindu-le pentru cooperare, după aderarea României la spaţiul Schengen. Activităţile se vor desfăşura simultan, pe raza judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar, începând cu ora 8, pe drumul E 60 şi pe cele adiacente. În acţiune vor fi implicaţi poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere, cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bihor şi poliţiştii de ordine publică de la posturile de poliţie situate în Zona Metropolitană Oradea (Poliţia Municipiului Oradea, posturile de poliţie Borş, Oşorhei etc.). De asemenea, vor fi la datorie omologii poliţiştilor bihoreni din Ungaria (cu aceleaşi atribuţiuni de serviciu), care vor acţiona concomitent pe raza lor de competenţă.
De menţionat că în acţiunile de joi vor fi angrenaţi şi reprezentanţi ai Autorităţii Rutiere Bihor, care vor efectua verificarea operatorilor de transport marfă şi persoane). Totodată, vor fi prezenţi oameni de la Administraţia Naţională a Drumurilor, pentru a verifica modul în care se respectă greutatea autovehiculelor pe ax.

*foto: mondonews.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: