Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Universitatea din Oradea vrea să micşoreze numărul prorectorilor

Posted by Andrei Sandor pe 24/11/2009

Biroul de Comunicare din cadrul Universităţii din Oradea (UO) informează asupra câtorva subiecte pe care conducerea unităţii de învăţământ superior le va dezbate în faţa jurnaliştilor locali, miercuri, 25 noiembrie. Printre acestea se numără şi reducerea numărului de prorectori. În momentul de faţă, la UO există, conform paginii web a instituţiei, cinci (5) prorectori. De asemenea, vor fi descrise criteriile pentru scutirea taxei de şcolarizare pentru membrii Clubului Sportiv Universitar Oradea şi se va vorbi despre sesiunea aniversară „90 de ani de învăţământ superior românesc la Oradea”. Nu în ultimul rând, conducerea UO va prezenta măsurile adoptate privind diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, măsuri impuse prin art. 10 din Legea 329 din 2009. Mai pe româneşte este vorba despre acele opt zile de concediu forţat şi fără plată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: