Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

România în stare de război!

Posted by Andrei Sandor pe 27/11/2009

Domnule preşedinte Geoană, armata PNL Bihor e în dispozitiv de luptă” – Cornel Popa, preşedinte PNL Bihor.
Suntem în război. România e atacată…de criză” – Kiss Alexandru, preşedinte UDMR Bihor

Aceste declaraţii războinice sunt doar două dintre multele strigăte de luptă care au putut fi auzite la Oradea, în cursul zilei de vineri, 27 noiembrie. O adevărată nebunie la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS). Dublă nebunie: campanie comună PSD – PNL (!) şi discursuri dintre cele mai încrâncenate, cu câteva zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale din România.
În Parcul 1 Decembrie, la CCS, a avut loc un eveniment politic în premieră. Liberalii şi social-democraţii s-au adunat pentru a-i face campanie candidatului PSD, Mircea Geoană.
Toată floarea filialelor locale ale celor două partide s-a mobilizat pentru a-şi arăta sprijinul (aproape) necondiţionat pentru preşedintele Senatului, cel de la care se aşteaptă detronarea lui Traian Băsescu. Deşi părea halucinant, cele două partide chiar şi-au dat mâna, iar reprezentanţii lor s-au şi pupat pentru a parafa încă o dată documentul semnat deja de Geoană şi Crin Antonescu, liderul liberal.
Printre cele mai spectaculoase luări de cuvânt se numără cea a şefului PNL Bihor, Cornel Popa, coleg de Senat cu candidatul social-democrat. Mânat în luptă de scopul de a-l face pe Băsescu să piardă alegerile, Popa s-a transformat într-un veritabil general de armată, care îi prezintă comandantului suprem trupele de luptă locale.
Parcă ceva mai realist în declaraţii s-a dovedit a fi preşedintele interimar al PNL Oradea, primarul Ilie Bolojan, care a recunoscut: „era puţin probabil să ne gândim, acum câţiva ani, că vom sta pe aceeaşi scenă cu PSD”. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat, iar edilul orădean a precizat: „Îl susţin fără echivoc pe Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al României!”. A şi motivat: e preferabil un om al dialogului, un diplomat – Geoană -, decât un scandalagiu precum Traian Băsescu. De asemenea, înverşunarea lui Bolojan readuce în discuţie trecutul comun al PNL şi PD, adică Alianţa DA: „Băsescu ar vrea ca liberalii pe care i-a înşelat să îl voteze din nou…”. Potrivit primarului de Oradea, ceea ce a decis PNL este o „alianţă cerebrală pentru un Guvern condus de Klaus Johannis care să facă ceea ce trebuie pentru România”. Întrerupt de scandări ca pe vremea comuniştilor, dar cu tente vanghelionice (n.b.: ‘PSD şi PNL, viitorul ţării e!’), liderul PNL Oradea şi-a continuat şirul motivărilor: „…aveţi de ales între Vanghelie, care are nişte voturi în spate, şi Udrea, care are fustă”. În acelaşi timp, dovedind că încă mai poartă semnele campaniei electorale din mai 2008, Ilie Bolojan a rostit o întrebare retorică: „Cu cine să negociem, pe plan local, PNL-ul? Cu Filip, Matei şi Petruţ (n.b.: Petru Filip, Mircea Matei şi Vasile Petruţ, preşedinte, respectiv secretar general şi consilier local orădean ai PD-L Bihor) sau cu Mang şi cu Roman (n.b.: Ioan Mang, lider PSD Bihor, respectiv Ioan Sorin Roman, deputat social-democrat)?!”. Bolojan i-a precizat candidatului PSD că, în schimbul sprijinului liberal, nu i se cer contracte publice sau protecţie cu dosare, ci să nu uite de Bihor şi de Oradea.
Prezent pe scena CCS, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, l-a desemnat din start pe Geoană şef al statului: „Domnule preşedinte al României, Mircea Geoană…” – aşa a început să se adreseze publicului fostul europarlamentar democrat, care a pledat cauza nevoii unui preşedinte responsabil, care să ajute şi nu să şantajeze mediul de afaceri. Totodată, Ţîrle l-a asigurat pe candidatul PSD de votul românilor din Statele Unite ale Americii, flatându-l pe Geoană: „România nu a mai avut Ambasador de la plecarea dvs. de acolo” (referire la faptul că actualul preşedinte social-democrat a fost ambasador al României la Washington).
Preşedintele social-democraţilor a redat pesediştilor şi liberalilor din sala Case de Cultură discursul standard, condimentat cu elemente care să placă bihorenilor/orădenilor. Înainte de toate, Mircea Geoană a dat indicii clare privind preferinţele sale cromatice: „Îmi place să văd alături culorile galben şi roşu” – referire la culorile principale din siglele celor două partide. Apoi, în spiritul declaraţiilor sale de după închiderea urnelor (după primul tur al scrutinului), liderul PSD s-a arătat încântat să se afle pe o scenă cu oameni pe care îi respectă. Printre ei, senatorul PNL Teodor Meleşcanu, de la care, conform spuselor sale, Geoană ar fi învăţat diplomaţie şi eleganţă politică. Conştient de diferenţele fundamentale dintre cele două partide, aliate acum contra lui Traian Băsescu, candidatul PSD s-a grăbit să laude discursul lui Ilie Bolojan, „vocea unui lider liberal adevărat”, care l-a „mişcat”, chipurile, pe Geoană.
Interesante aprecieri, în contextul în care, în urmă cu un an şi jumătate, acelaşi Bolojan era „înjurat” de acelaşi Geoană din cauza măsurilor pe care secretarul general al Guvernului Tăriceanu, acelaşi Ilie Bolojan, le-a luat împotriva demnitarilor cazaţi în locuinţe de protocol, mărindu-le substanţial chiriile lunare
Mircea Geoană a declarat la Oradea că vrea ca, în sfârşit, o coaliţie politică să funcţioneze. „Au mai fost coaliţii în România ultimilor 20 de ani, iar PSD a avut o experienţă neplăcută în parteneriatul cu PD-L”, mărturisea candidatul social-democrat, lăsându-i pe toţi să simtă gustul amar al păţaniei de 9 luni în care PSD a guvernat împreună cu portocaliii. „Nu împărţim Puterea, ci vrem să conducem ţara!”, a tunat Geoană la microfon, în uralele celor din sala CCS. Printre măsurile pe care potenţialul preşedinte al României le promovează se numără ajutorarea sectorului privat. Metoda: taxe reduse. Ideea principală: se pot îmbina foarte bine social-democraţia progresistă (după cum îi place lui Mircea Geoană să spună) şi liberalismul.
Primul pas a fost făcut: PNL şi PSD au semnat acordul care poate duce la punerea în aplicare a tuturor textelor de campanie. Mai trebuie doar ca, în 6 decembrie, majoritatea celor care se prezintă la vot să pună ştampila pe candidatul PSD.
În afară de Geoană, ştabii care au participat la acţiunea electorală de la Oradea, vineri, 27 noiembrie, au fost: Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte al PNL, respectiv social-democraţii Cristian Diaconescu, Liviu Dragnea şi Victor Ponta. De la Casa de Cultură a Sindicatelor, aceştia au plecat la Primăria Oradea.

4 Răspunsuri to “România în stare de război!”

  1. Andreea said

    Sunt foarte curioasa care e parerea ta despre ambii candidati la presedentie. De ce nu scrii un editorial? In care sa-i portretizezi cu bune si rele?

    • De ce? Simplu, Andreea: pentru ca nu sunt si, spre deosebire de multi jurnalisti locali (si nu numai locali), nici nu ma consider analist politic. Eu nu stiu exact ce este bun sau rau la unul sau la altul dintre candidati din simplul motiv ca, indiferent de numele lui, omul politic este un prefacut. Adica nu isi arata albul adevarat al dintilor. Dar asta nu inseamna ca nu pot scrie opinii politice. Plus ca, daca citesti materialele politice de pe acest blog, iti poti da seama cam care e parerea mea despre candidatii ramasi in cursa. Multumesc pentru comentariul tau si pentru increderea ta!

  2. mutzake said

    1: daca nu te consideri facand parte din analistii politici sau ma rog, daca te consideri ca fiind un non-politicianist, de ce scrii despre politica?
    2: esti tendentios. sunt metafore, daca ai auzit de ele. si stolojan la alegerile din 2000 avea „armata” lui liberala.
    3: ce ar fi sa spui cititorilor si „maretele infaptuiri ale fostei administratii filip-groza”? sa ne lamuresti cam cum sta treaba cu terenurile cu casele, cu prieteniile de partid mai presus de orice interes public al cetateanului, sa ne spui despre cum a lasat filip si groza oradea in datorii pentru tramvaiele vieneze (cate milioane de euro s-au dus pe tramvaie vieneze cand noi nu avem sosele, ba chiar si canalizare, in unele locuri?)
    4: consideri ca bolojan poate sa faca dintr-un oras mizerabil, cu multe lipsuri, un oras frumos, ca in anii 90 cand nu iti era jena sa spui ca esti oradean?
    5: consider ca nu esti suficient de bine informat sau poate ca esti partinitor in declaratii, ducand o lupta cu actuala administratie. dar fi atent! sunt cu ochii pe tine! bolojan nu va mai iesi primar. daca vei ridica in slavi pe viitorul primar pdl-ist si ii vei scrie „inchinaciuni” da-mi voie sa iti spun de pe acum ca nu meriti sa fii jurnalist, si cu atat mai mult analist politic.

    • Salut! Merci pentru comentariile la acest material vechi. Sper ca imi permiti sa fac cateva remarci…
      1. cred ca pe blogul personal am „voie” sa scriu despre ceea ce consider
      2. cred ca pe blogul personal pot sa fiu chiar si partinitor, dar nu e cazul (mai ales pt. ca nu am de ce sa fiu!)
      3. oricat de imposibil ti s-ar parea, nu am niciun fel de legaturi cu niciun partid sau personalitate din partidele politice
      4. daca esti din oradea si urmaresti presa locala de cel putin 2 – 3 ani, ai putea deja sa stii ca nu sunt, nici partinitor, nici nu duc vreo lupta cu actuala administratie si nu fac , nu am facut si nu voi face „inchinaciuni” in directia PDL sau PNL sau PSD sau orice ai numi tu.
      5. nu sunt convins ca viitorul primar va fi pdl-ist, asa cum insinuezi tu
      6. ia-o un pic mai incet cu aprecieri de genul „nu meriti sa fii jurnalist”; fii sigur ca, la vremea respectiva, am scris si eu de tramvaiele cumparate de pedelisti.

      Daca intr-adevar esti cu ochii pe mine, eu ma bucur si chiar te rog sa urmaresti ceea ce scriu in mod cotidian pe http://www.bihorstiri.ro (da si tu linkul mai departe – hehehe!), locul meu de munca. Dar sper sa nu te concentrezi numai asupra stirilor despre rusitele administratiei Bolojan. Ca, daca tot facem aprecieri reciproce, din comentariul tau rezulta clar pentru mine ca esti unul dintre cei care il (mai) privesc si acum pe prima ca fiind Mesia pentru oradeni. Si nu o scriu cu rautate!

      Andrei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: