Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

“Eminescu” a împlinit 310 ani. Sunt şi eu parte din poveste…

Posted by Andrei Sandor pe 10/12/2009

Joi, 10 decembrie, sala festivă a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” a găzduit un spectacol de celebrare a unităţii educaţionale care sălăşluieşte în impozantul imobil de pe strada Roman Ciorogariu din Municipiul Oradea. Un grup de 11 tineri, coordonaţi de trei profesori, au conceput un mod interesant de a prezenta istoricul actualului liceu şi de a insufla tuturor elevilor (foşti, actuali şi viitori) mândria de a face parte din povestea unei şcoli la care s-au format, de-a lungul timpului, o serie de personalităţi ale culturii şi vieţii ştiinţifice româneşti. Culmea, suflul eminescian ar trebui să existe şi în elevii de la Colegiul Naţional “Emanuil Gojdu”, respectiv în cei de la Liceul Teoretic “Aurel Lazăr” căci, după cum s-a putut afla din prezentare, ambii patroni spirituali ai şcolilor menţionate au urmat cursurile actualului C.N. “M. Eminescu”. Articolul complet poate fi citit aici.
Ceea ce, însă, nu am putut scrie pe bihorstiri.ro, fiind vorba despre chestiuni mult prea personale, este că şi eu am fost elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea. Şi sunt mândru de asta! Am fost invitat să particip la spectacol de către fosta mea dirigintă, Adina Pugna, cu care am rămas în relaţii deosebit de cordiale. Cred că majoritatea oamenilor îşi aduc aminte cu mare plăcere de anii de liceu. Eu, cel puţin, sunt un mare nostalgic de felul meu şi chiar mă gândesc cu emoţie la perioada resepctivă din viaţa mea. Am făcut parte din prima generaţie de liceeni de după Revoluţie. Am fost în clasa a XII-a E, am absolvit în 1994 şi am amintiri superbe, deşi, în acea perioadă, nu aveam la dispoziţie mijloacele tehnice de acum pentru a imortaliza una-alta. I-am şi spus directorului Iosif Eilender (care mi-a predat fizică în primele două trimestre din clasa a IX-a) că mi-aş dori să fiu la liceu, dar cu dotările de acum. Răspunsul lui nu vi-l spun, dar pot să relatez că şi domnia sa este în asentimentul meu. După festivitatea de joi, 10 decembrie 2009, i-am făcut o surpriză dirigintei. Asta după ce am „întristat-o”, amintindu-i că peste 5 ani avem întâlnire de … 20 de ani! Anyway, i-am adus, simbolic, un sonet din 1994. Mai ştie cineva ce sunt sonetele? Nu cele shakespeariene, ci cele de clase terminale de liceu. Acele pliante cu numele profilor, cu colectivul de elevi şi ci acele citate şi urări pe care ni le făceam la absolvire, cu fotografiile aferente. Deci un astfel de „artefact” i-am dus direi, care s-a emoţionat aducându-şi aminte de clasa cu care a avut destul de mult de furcă. Mai ales cu fetele. Deh! Erau 27. Şi doi băieţi. Restul e legendă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: