Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Archive for Octombrie 2016

Toleranță și bun simț. Ce banc bun!

Posted by Andrei Sandor pe 26/10/2016

Credeați că e ceva legat de mitingul organizat de biserici, la Oradea, sâmbăta trecută. Nu e. E altceva. E un exercițiu de pseudo-filozofie despre cum e cu acceptarea că nu toți suntem la fel. O „stare”, de altfel, foarte aplaudată de către toți cei care se autodenumesc democrați, oameni de bine, toleranți etc.
Încă de acum vreo 20 de ani (mamă, cât timp am „irosit”!), mi-am dat seama de un lucru: nu sunt făcut pentru lumea asta. Cu alte cuvinte, observând ce se întâmplă în jurul meu, mi-am dat repede seama că trăiesc într-o epocă în care tupeiștii, fățarnicii, șmecherii, demagogii și nesimțiții sunt cei care au șanse reale de reușită. Contrziceți-ma, dacă puteți…
Am crezut (sau am sperat?) că felul meu de a fi – și nu sunt eu singurul în această situație – este unul normal, unul care poate fi și el valoros. Și multe cunoștințe, mulți colaboratori, multe „contacte” s-au arătat încântați/încântate de acest fel de a fi. Dacă aș avea o bancnota de 50 de lei pentru fiecare ocazie în care mi s-au spus chestii de genul „Tu ești cel normal, nu ăialalți” / „Ești o comoară prin felul în care te comporți și în care gândești” / „Nu contează banul, tu ai alte calități”, credeți-mă că nu aș avea problemele pe care le am.
Greșeala mea a fost, probabil, că am luat de bună aprecierea. Acum trebuie să îmi dau seama că, de fapt, majoritatea covârșitoare a celor care, în timp, îmi lăudau felul de a fi nu au fost decât niște prefăcuți. Niște prefăcute. Farisei care, trebuie să o spun fără șovăială, au profitat de mine. De puținul pe care îl puteam eu oferi la un moment dat. Am fost mereu carte deschisă pentru prieteni, iubite (acele foarte puține pe care le-am avut…), colegi. Și s-a profitat de mine. Grosolan!
Rezultatul: ajung ca, la 40 de ani, să pun sub semnul îndoielii valorile care mi-au fost cultivate în familie, de mic copil. Vă liniștesc: le pun sub semnul îndoielii (întrebării) doar de dragul „discuției”, căci eu nu mă voi mai putea schimba niciodată. Așa sunt eu. Cât am, am. Cât pot să fac, fac. Cât pot să dau, dau.
E foarte nașpa să fii acuzat de lucruri neadevărate. Țin minte și acum că, mic copil și deloc bătăuș fiind, mă luam la bătaie cu cei care spuneau lucruri neadevărate despre mine. Dar cel mai nasol sentiment este să ți-o primești de la cineva care ar trebui mai degrabă să se ascundă în boscheți și nu să te atace cu chestii foarte neadevărate. Decența care a mai rămas în mine mă face să nu dau alte detalii. Dar trebuie să mă descarc. Musai să zic măcar cât am zis!
E la fel de nașpa să auzi după niște ani că, de fapt, nu ai fost bun așa cum ai fost. Dar, culmea, dacă erai altfel, nici nu intrai în „schemă”. Nici nu se uita unul sau altul la tine. Că, vorba aia, suntem persoane cu morală și acceptăm doar oameni integri. Chiar dacă integru = sărac. Dar, parcă, după niște ani, „integru” (sau poate preferați varianta ‘puțin, dar sigur’) nu mai e OK. Avem ambiții care cer mai mult decât puținul pe care cel integru îl poate oferi…
Credincioșii spun că „Dumnezeu vede tot și știe cum stă treaba”. Pentru că, de regulă, fix oameni extrem de credincioși, teatral de credincioși, sunt cei care atacă incorect, sper ca Dumnezeul lor să vadă într-adevăr realitatea. Iar frica (lor) de același Dumnezeu să se concretizeze cât de curând!
Mă gândesc cu milă la persoanele care se cred perfecte și deținătoare ale adevărului absolut. La persoanele care pofită de bunul simț al celor din jurul lor – și pe care vor să îi manipuleze – și care denigrează zi lumină, știind că nimeni (sau aproape nimeni) nu le dă replica. Vorba aceea cu „jena de jena lui/ei” e atât de actuală în povestea asta!
Și pentru ca să închei panseul într-o notă la fel de „credincioasă”, (același) Dumnezeu nu bate cu parul! Oare felul meu de a fi, foarte pe șleau și fără teatralisme, a fost (și rămâne) un handicap? Se pare că da. Am, însă, încredere că nu toată lumea cade copleșită sub tentative de vrăji (verbale) și prestații scenice prin care anumiți oameni vor să arate cât de răi și de căpcăuni sunt unii, în timp ce ei, reclamanții, sunt albul imaculat în toate direcțiile.
Toleranță, ziceam la început. Faptul că nu toți facem paradă cu anumite realizări, că nu ne lăudăm cu orice bucată de pâne cumpărata pentru acasa, că nu toți ne fălim 24 de ore din 24 până chiar și cu nereușite (care, desigur, sunt exclusiv vina altora!), toate astea nu ne fac oameni mai răi. Eventual doar mai fraieri, care nu-și știu vinde marfa (a se citi imaginea). Iar eu, la 40 de ani, nu mă mai schimb. Indiferent de belelele pe care această stare de fapt mi le-ar putea atrage. Cine mă cunoaște cu adevărat, mă cunoaște. Momentul auto-reclamei: Nu credeți tot ce vi se spune despre mine! Iar dacă vreți, așa cum ar fi corect, și punctul meu de vedere, sunt multe feluri de a mă contacta…
Pace vouă!

Posted in Păreri | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Cetatea Oradea ar putea fi un leagăn de cultură muzicală. Make it happen!

Posted by Andrei Sandor pe 18/10/2016

malitathurzoPentru a treia oară, Lapidariumul din Cetatea Oradea a fost loc de desfășurare pentru un concert al duoului violonistic format din Lucian Malița și Thurzo Sandor. Vreo 20 de oameni s-au adunat marți, 18 octombrie, să asiste la recitalul programat pentru ediția din această lună a evenimentului. Cu toate că numărul de spectatori nu este foarte mare (deși orădenii reușesc să umple cu ușurință sala Filarmonicii săptămână de săptămână), lucrurile pot fi privite ca un bun început. Un bun început pentru a (re)deschide apetitul pentru asemenea evenimente. Da, la Cetate. În Lapidarium, un loc unde se pot găsi diverse formule în care artiștii să poată evolua în mod organizat, poate chiar mai des. De ce nu, o dată pe săptămână. Și chiar mai des, după ce publicul va prinde gustul concertelor din „beciul” de la Cetatea Oradea. Aș îndrăzni chiar să propun ca Primăria să colaboreze pe această linie cu instituții precum Filarmonica de Stat (chiar dacă aceasta se află în ograda dușmanilor politici de la Consiliul Județean), Școala „Hubic” (Oops! E tot la județ…), Liceul de Artă și Facultatea de Muzică din oraș. Sunt ferm convins că s-ar putea elabora un plan benefic pentru toți în vederea popularizării muzicii clasice, astfel încât și instrumentiștii – fie că sunt experimentați sau în curs de a dobândi experiență – să aibă „teren” de desfășurare. Iar cu un repertoriu nu foarte pretențios, orădenii vor fi atrași spre Lapidarium.mathIar fiind acolo și privind configurația locului în care cei doi violoniști au încântat micul auditoriu, mă gândeam că în imobilul istoric restaurat și în căutare de chiriași, poate nu ar fi de rău augur ca un spațiu să fie destinat unui atât de râvnit club de jazz / blues. Că un muzeu al rock-ului orădean ar fi deja, cică, în chinurile proiectării. Da, ne-ar trebui și o „crâșmă” în care tinerii talentați și cu aspirații de viitori artiști de talie cel puțin națională să aibă loc de desfășurare. Periodic, în acel club ar putea veni trupe mai mult sau mai puțin consacrate de pe plan local și nu numai. Aradul, Timișoara, Cluj-Napoca – toate au așa ceva. Cred că și Satu Mare. De Debrecen și Miskolc nici nu mai vorbesc! Din nou, sunt convins că public ar fi și pentru așa ceva. Iar colaborarea cu instituțiile de mai sus ar putea avea și o latură care să se potrivească cu profilul acestui club de blues / jazz. Cum nu este voie să se fumeze înăuntru, nimeni nu ar (mai) trebui să se gândească la un astfel de loc ca la o vizuină mai mare în care fumul de țigară poate fi tăiat cu cuțitul…lapiAșadar, pornind de la periodicele concerte Malița / Thurzo din Lapidarium, cei care se ocupă de perfuziile cu vitalitate pentru Cetatea Oradea ar putea îndrăzni și altceva. Rău în mod cert nu ar face nimănui. Din contră!

*
Ideile de mai sus, referitoare la diversificarea activităților muzicale din Cetate, nu sunt patentate. Ele pot fi preluate pe gratis și, mai cu seamă, aplicate…

Posted in Muzică, Păreri | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Blues-rock austro-orădean la Moszkva

Posted by Andrei Sandor pe 14/10/2016

mdb„Sataniști” din toate colțurile Oradiei, adunarea! Concert demn de voi la Moszkva Cafe (fostul Club Tempo, Clubul Tipografilor) de pe str. Moscovei. Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 20: Marius Dobra Band (foto – Tudor Vâșcan). Un orădean care trăiește în Austria și care a mai revenit cu trupa sa pe plaiurile natale. În cadrul turneului actual, Lucia Bochis (LB Productions) îl (re)aduce la Oradea, spre deliciul celor care iubesc sunetele de blues-rock și al celor care sunt curioși și nu cunosc exact cu ce se mănâncă acest stil. Merită să veniți. Ne vedem acolo, așa-i?!

Posted in Muzică | Etichetat: , , , | Leave a Comment »