„Jilț și caldarâm” – ex-deputatul Szekely și-a lansat la Oradea prima carte tradusă în română

Fost parlamentar de lungă durată și încă unul de calitate (fiind autorul mai multor legi bune), salontanul Szekely Ervin a fost pe la Oradea. Ultima dată, dacă bine îmi aduc aminte, l-am văzut pe vou la un concert de la Queen’s, cândva prin primăvara acestui an. De atunci am mai conversat pe Facebook. Și ca să fiu modest, mărturisesc că mi-a propus, în vară, să prezint eu cartea sa, „Jilț și caldarâm”, la evenimentul de lansare de la Oradea. Încă de atunci încerc să îmi dau seama ce am putut face / scrie pentru ca acest om de mare anvergură culturală să îmi propună așa ceva. Să mă simpatizeze atât de mult. O simpatie pe care o primesc cu un adânc sentiment de onoare. Cu regret, dar am refuzat, motivele fiind diverse. Le-a înțeles. Drept „pedeapsă”, în august, mi-a trimis un exemplat al cărții, cu dedicația de rigoare (vezi pagina mea de Facebook pentru dovezi). Azi, 26 septembrie, la ReWine Bar de pe str. Republicii (fostul „Bănuțel” de pe str. Snagovului, de fapt), am avut ocazia să îi mulțumesc personal, să îi strâng mâna și să îl felicit prin viu grai pentru cartea sa.

Având în vedere vremurile nebune pe care și eu le trăiesc, recunoc că s-au împlinit ceva anișori de când nu am mai lecturat o carte întreagă. Pe cea a dlui Szekely am citit-o cu mare interes, la început simțindu-mă dator pentru gestul pe care l-a făcut prin trimiterea acasă la mine a unui exemplar. OK, și pentru că s-a gândit la mine pentru prezentarea de la lansare. În cele din urmă, cunoscutul om de cultură Traian Ștef s-a ocupat de problemă și fiți siguri că a făcut o treabă bună. Am fost la lansare și pot spune că, dacă aș fi acceptat propunerea autorului, mă tem că ar fi fost o prezentare și mai sumară (în bunul meu stil…), extrem de libertină, fără incursiuni în chestiuni legate de limbaj, stilistică etc.

Așa cum am scris pe site-ul de știri atunci când am anunțat evenimentul publicistic de luni, „Jilț și caldarâm” este un pamflet foarte tare și usturătoare la adresa clasei politice românești din ultimii 26 de ani. Autorul a fost amabil: cică cele descrise în carte nu sunt caracteristice doar pentru politica / aleșii din România, ci sunt de întâlnit și în țările vecine. Mai ales în fostele țări comuniste. Totuși, având încă în cap „aventurile”, gândurile, acțiunile și discuțiile unor personaje precum Porta, Galamboș, Cioabă sau Mierosu, tind să cred că inspirația principală a scriitorului a venit din zona carpato-danubiano-pontică. Unde mai pui că țara în care se petrece acțiunea se numește Tranziția…
Vreți să știți cum gândesc aleșii neamului înainte de o nouă rundă de alegeri? Ce viață (uneori dublă) au? Cum încearcă să își popularizeze mesajele politice chiar și în medii în care nu ar avea ce căuta asemenea mesaje? Cum se comportă deputații și senatorii cu amantele pe care, desigur, nu le au? Vă interesează o imagine viu colorată a modului în care se fac anumite jocuri politice pentru hrănirea diverselor interese personale? Ei bine, puneți mâna pe cartea lui Szekely Ervin și citiți-o! Iar apoi încercați să rescrieți, măcar parțial, povestea punând în locul personajelor de acolo cam orice persoană reală de pe la noi implicată în politica locală sau națională.

Cartea „Jilț și caldarâm” a apărut  în limba română la editura Curtea Veche și poate fi comandată online de pe site-urile care se ocupă de așa ceva. La Oradea, așa cum mi-a spus autorul, volumul apare pe rafturi la librăriile Humanitas și Diverta.
Lectură plăcută!

Acum 8 ani s-a născut fiul meu!

7 mai 2003 – Era o zi cu soare, caldă. Ziua perfectă de primăvară.
Lucram la Radio Sonvest și aveam emisiune după masa. Înainte de a pleca spre muncă, rezolvasem ultimele chestiuni pentru ziua lui Ema (cumpărături, tort etc.) și m-am asigurat că Otilia (soția mea însărcinată în 7 luni) are la îndemână totul pentru a nu fi nevoită să facă efort timp de câteva ore cât lipsesc de acasă.
Plec pe jos și urc dealul (știți unde era Sonvestul…), iar când ajung aproape de poartă, colegii încep să strige: „Măi, soția ta naște și tu vii la lucru?!”. Am început să râd, fiind convins că e o glumă proastă. Nici 30 de minute nu trecuseră de când o lăsasem acasă, fără niciun semn că ar urma să se întâmple ceva. Ajung în redacție și mi se relatează că o anume Mona a sunat și a lăsat vorbă că Otiliei i s-a rupt apa și că e deja în drum spre Maternitate. Fiind vorba despre verișoara soției, de care nimeni de la radio nu avea cum să știe, m-am blocat! Naște Lia! Taxi și ață la spital!
Acolo, medicul încearcă să mă liniștească, dar m-a neliniștit și mai mult: „Domnu’ Șandor, s-a rupt apa, copilul e mic și trebuie musai scos”. Fără să mă gândesc prea mult și fără să încerc să fiu melodramatic, îi răspund din reflex, știind că toată povestea o poate pune în perico pe Otilia: „Domnu’ doctor, soția e cea mai importantă!”. Crăiuț îmi face din ochi și pleacă la treabă. După un timp (care mi s-a părut o eternitate), primesc vestea: mama e OK, copilul e foarte mic, dar e în regulă, date fiind circumstanțele. De fapt, vorbim aici despre un prematur câr un flacon de suc de 1,5 litri. Și ca lungime, și ca greutate. A fost numit Andrei Marius.
Povestea șederii la Maternitate, cu cele trei săptămâni în care nu mi-am văzut copilul (pentru că era izolat, la prematuri) și cu momentul în care o asistentă mi l-a pus brusc în brațe de am crezut că înțepenesc (pentru că nu știam cum să fac să îl pun înapoi în pătuț) nu le povestesc acum.
Important e că copilul s-a dezvoltat foarte bine (și mulțumită grijii doctoriței Filip) și a crescut. Azi împlinește 8 ani!
Orice ar mai urma să fac în viața asta, pot deja afirma că este cea mai mare realizare a mea!

INCREDIBIL: a murit Danicico!!!

Sunt cutremurat de vestea pe care mi-au dat-o vecinii şi prietenii mei Şerban şi Sergiu. Vlăduţ Sârbu, pe care foarte mulţi l-am cunoscut drept Danicico, un tip mai mult decât amabil şi plin de viaţă (?), a decis să nu îşi continue viaţa pământească. Gestul sinucigaş s-a petrecut în noaptea de 16 spre 17 mai, acasă la el. Dacă vreţi să aflaţi mai multe, daţi click aici!
Nu pot să fac altceva decât să accept hotărârea lui Vlad şi sper ca nimeni să nu îl judece. Deşi e greu să accept că nu îl voi mai putea vedea pe stradă, aşteptându-i pe fraţii Nedelcu sau pe fiu’-meu cel mare. Incredibil! Acum câteva zile mă gândeam să îl rog să îmi recomande (a se citi să îmi dea) un anti-virus bun pentru laptop…
Vlad, dormi în pace!
We already miss you!

www.bihorstiri.ro este (şi) pe Messenger!

De acum, puteţi contacta redacţia portalului http://www.bihorstiri.ro/ şi prin intermediul Yahoo Messenger. Pentru a face acest lucru, calea e cea pe care toţi utilizatorii programului respectiv o cunosc foarte bine: adăugaţi ID-ul ‘bihorstiri’ şi gata!
Continuarea pe bihorstiri.ro…

Am trăit-o şi pe asta! Sper ca mama să fie mândră de mine…

Nu îmi stă în fire să mă laud, iar cei care mă cunosc ştiu bine că sunt deosebit de autocritic. Unii ar spune chiar că mă desconsider într-o măsură limitrofă cu autoflagelarea efectivă. În fine. Ştiu că mulţi vor râde şi vor da din mână sictiriţi, dar pentru mine e o realizare personală şi demnă de mândrie faptul că am primit o diplomă de excelenţă pentru activitatea mea jurnalistică, prin care am contribuit (şi eu) la promovarea artei, culturii şi patrimoniului naţional. La fel ca mine, alţi colegi din presa locală au fost şi ei felicitaţi şi distinşi cu hârtia respectivă, semnată şi ştampilată de un secretar de stat de la Ministerul Culturii şi de şeful Direcţiei Judeţene de Cultură Bihor, Mircea Bradu.

Motivul pentru care am decis să scriu câteva gânduri pe blog despre ce s-a întâmplat sâmbătă, 13 februarie, este unul absolut sentimental. Dacă aş fi vorbit în cadrul evenimentului (şi dl. Bradu a încercat să provoace o cuvântare din partea ziariştilor, dar nimeni dintre gazetarii premiaţi nu s-a simţit destul de confortabil pentru a face acest lucru; nici eu…Nu acolo…)…Deci dacă aş fi vorbit, mă tem că alunecam într-un fel de clişeu în care aş fi adresat o mulţumire familiei etc. Însă, în cazul meu, în mod real, pot spune că datorez această diplomă (oricât de neînsemnată ar spune unii că este!) şi faptului că, pe lângă colaborarea pe care am avut-o cu dl. Bradu de-a lungul timpului (şi ca angajat la Radio Transilvania, dar şi înainte şi după aceea), bunicii mei au lucrat cu domnia sa.
Da. Concret: bunicul meu din partea mamei, Aron Petruş, a fost ziarist la Crişana, iar apoi, în anii ’70 şi până la decesul său din ’82, a fost director la Intreprinderea Poligrafică ‘Crişana’  (actuala Imprimerie de Vest). Şi a colaborat cu Mircea Bradu. Celălalt bunic, din partea tatălui, Andrei Şandor (da, fiul meu este a patra generaţie consecutivă cu acest nume…), a fost coregraful-întemeietor al ansamblului ‘Nuntaşii bihorului’ (împreună cu regretatul Mircea Popescu) şi, în acelaşi timp, cel care a demarat prima formaţie de dans sportiv din Oradea (de la care au pornit cam toţi cei care azi mai conduc diverse cursuri de dans în acest oraş), cu care a fost o prezenţă permanentă la diverse concursuri din ţară şi din străinătate.

Atât pe scurt despre implicarea mea şi a familiei mele, directă şi indirectă, în crearea, promovarea şi păstrarea valorilor culturale din Oradea. Altfel spus, diploma primită de mine, fie ea şi simbolică, este la fel de mult şi a celor doi predecesori ai mei despre care am relatat.
Şi a mamei mele, Dorina, pe care bunicu’ nu a lăsat-o să se facă jurnalist pentru că, pe atunci (a doua jumătate a anilor ’70), presa nu era nici măcar la fel de liberă ca acum.

Vă rog ca această postare să nu fie considerată o auto-laudă sau vreo intenţie de publicitate personală. Este pur şi simplu aşternerea „pe hârtie” a unor gânduri curate despre diploma de excelenţă…

Merit să mă înjuraţi! Sorry!

Nu am mai scris nimic din data de 5 iauarie. Ruşine mie!
De fapt, adevărul este că nu am mai postat nimic pe blogul meu din acea zi. Că de scris, am scris. Pe bihorstiri.ro. Asta nu mă scuză în faţa prietenilor internauţi care, începând cu iunie 2009, mi-au dat credit şi au început să intre pe blugl meu în mod regulat. Adevăru este că îmi e greu să fiu la fel de prezent pe ambele platforme electronice, la fel de consistent. Am delăsat blogul pentru a munci din greu la portalul de ştiri. Motivele cred că sunt evidente. Însă, mai ales în urma unor discuţii cu diverse persoane, aş dori mult să reiau şi activitatea de blogger, un pic mai altfel. Aşa cum am făcut-o la un moment dat, voi încerca să fac zilnic un mic rezumat (minimum!) a ceea ce public pe larg pe bihorstiri.ro. În plus, (ceea ce pe portalul de ştiri locale nu am cum să fac!) am să încerc să scriu pe blog despre muzică. Dacă nu în fiecare zi, măcar o dată la 2 – 3 zile. Propuneri de discuri de ascultat pentru iubitorii de sonorităţi rock-jazz-AOR sau alte chestiuni legate de marele „viciu” şi „drog” al vieţii mele: muzica.
Îmi cer scuze, la modul cel mai sincer, pentru pauza uriaşă de pe blog şi sper că nu v-am pierdut irecuperabil (pe cei care nu m-aţi mai vizitat…)!

Nu rataţi cel mai proaspăt număr al Familiei!

Jurnalistul Alexandru Seres, manager al revistei Familia, a făcut un rezumat al numărului din noiembrie/decembrie, apărut în ultimele zile ale anului 2009. Est vorba, în mod evident, despre un conţinut mai amplu decât de obicei.
O bună parte din revistă este dedicată creaţiilor unor scriitori bihoreni, în secţiunea intitulată “Oradea literară” fiind incluse poezii de Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, Viorel Chirilă şi Mircea Popoviciu, proză de Varga Gabor, eseuri de Daniela Maci şi Magda Danciu, precum şi cronici la cele mai recente cărţi semnate Gheorghe Vidican, Ioan F. Pop şi la volumul colectiv jamais vu sau la prima bere cu tata al tinerilor Andrei Pintea, Dumitru Vlad, Adrian Mălăieş-Popescu şi Alexandru Drăgan. Ca de obicei, rubricile colaboratorilor revistei sunt semnate de Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Alexandru Ştefănescu, Alexandru Vlad şi Vasile Dan.
Numărul pe noiembrie-decembrie al revistei Familia mai cuprinde şi recenzii la cărţile unor scriitori ca Gabriel Petric (Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica), Ion Cristofor (Angore et taedio), Daniel Pişcu (Puţină adrenalină ), Răzvan T. Coloja (Fabrica de furnici), Andrei Simuţ (Calvarium), Radu Ulmeanu (Chermeza sinucigaşilor), C.T. Popescu (Cuvinte rare), cronici semnate de Ioan Moldovan, Miron Beteg, Marius Miheţ, Mircea Morariu şi Mircea Pricăjan. Nu în ultimul rând, mai semnalăm o bogată secţiune de poeme ale unor autori contemporani ca Paul Vinicius, Marian Drăghici, Robert Şerban, Adrian Suciu, Andrei Zanca, Adrian Munteanu, Medeea Iancu, Adriana Teodorescu, Daniel Mureşan şi Ion V. Strătescu. Acest ultim număr al revistei pe anul 2009 este ilustrat cu lucrări ale artistei plastice Ioana Teodora Klein.

Accesaţi/apelaţi cu încredere www.bihorstiri.ro!

Dragi prieteni, în prag de Revelion, după câteva zile în care nu am postat nimic pe blog, mă adresez celor care vizitează acest site pentru a populariza portalul bihorstiri.ro.
Este cel mai proaspăt produs de presă locală online şi care îşi propune să recâştige locul lăsat gol de contrastonline.ro. Dacă intraţi pe bihorstiri.ro, veţi putea descoperi că, în mare, s-a refăcut redacţia portalului care şi-a încetat activitatea în vara acestui an şi la care am trudit cu dedicare. În ciuda acuzelor care mi (ni) s-au adus că am fi vânduţi, corupţi, neprofesionişti, nemernici şi alte cuvinte care încep cu silaba ‘ne’, timpul a arătat că am fost o voce destul de importantă în presa electronică bihoreană.
Spre acelaşi lucru tind(em) şi cu bihorstiri.ro! Şi sunt convins că putem reuşi, cu ajutorul vostru, al internauţilor dornici de ştiri postate rapid, realmente obiective şi destul de variate. Daţi click aici pentru a consulta adresele de mail ale membrilor redacţiei.
http://www.bihorstiri.ro.
Mulţumiri anticipate!

Despre Mezzoforte, la Radio Transilvania

În această seară, de la ora 22, în cadrul emisiunii „Melatonina”, realizată de Daika Attila, vom rememora concertul Mezzoforte de la Oradea. Cu alte cuvinte, vestea proastă pentru ascultătorii Radio Transilvania este că, din nou, prietenul meu Attila m-a invitat să facem împreună o emisiune. Şi am acceptat. Duc cu mine un interviu exclusiv pe care mi l-a acordat bateristul Gulli Briem de la trupa islandeză. De asemenea, ne vom răsfăţa simţul auzului cu muzica formaţiei Mezzoforte, atât mai noi, cât şi mai vechi. Piese de studio şi în concert.
Din păcate, viaţa ne obligă să avem şi un moment mai trist. Am aflat (şi am şi publicat pe blog) că unul dintre marii muzicieni ai Marii Britanii, Eric Woolfson, ex-Alan Parsons Project (APP), s-a stins din viaţă în data de 2 decembrie. Dacă Attila va fi de acord, voi cinsti memoria lui prin difuzarea unor melodii din repertoriul APP, mai ales ştiind că în Oradea există foarte mulţi iubitori ai acelei muzici.
Aşadar, nu uitaţi să fixaţi aparatele pe frecvenţa Radio Transilvania Oradea (97,2 FM), azi, 7 decembrie, de la ora 22. Vă aştept!

Lăsaţi jandarmii să intre!

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) nr. 5 Bihor a decis ca jandarmii care efectuează paza secţiilor de votare să poată sta în interiorul clădirilor în care sunt respectivele secţii. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bihor, Florin Ardelean a informat că BEC a acţionat după ce Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bihor a depus o sesizare cu privire la faptul că, în cazul a 13 secţii de votare, jandarmii trimişi să facă de pază nu au fost lăsaţi să intre în clădire, permiţândule să stea doar în exteriorul imobilului. Decizia BEJ reglementează situaţia, iar reprezentanţii IJJ vor putea să intre în clădirile în care se votează, dar numai pe coridor şi nu în interiorul încăperii cu urnele şi cu cabinele de vot.