Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Archive for noiembrie 2017

Cum e cu heraldica interzisă? Sau mai nou e voie?

Posted by Andrei Sandor pe 13/11/2017

targPiataUniriiPun pariu că voi făcut în fel şi chip după această postare. Ungurii vor spune că-s trădător de neam (fiind, parţial, de origine maghiară), românii că-s pesedist pentru că mă leg de Bolojan. Oricât am evitat să aştern pe „hârtie” gândul acesta, nu pot să mă abţin. Pentru că mi se pare că e bătător la ochi că ceea ce acum ceva vreme era amendat de Poliţia Locală Oradea, acum e lăsat în pace. Poate că cele din fotografiile pe care le-am făcut în seara de 12 noiembrie 2017 în Piaţa Unirii din Oradea (la ceva târg de produse din Valea Ierului) n-or face parte din însemnele vechi maghiare atât de vânate de marii români care conduc acum urbea. Poate. Recunosc că nu-s specialist în heraldică. Dar tare mi se pare că sunt simboluri de genul celor pe care Tokes Laszlo le-a afişat la balconul său de pe str. Primăriei şi pentru care a ajuns în proces cu administraţia Bolojan după ce a fost amendat.

Oops! Tokes? Bolojan? Care-o fi legătura între ei, dacă este una? Este. Unul dintre adjuncţii politici ai eurodeputatului (considerat iredentist, naţionalist şi anti-român), Zatyko Gyula (n.b.: de-altfel amic bun cu mine, îndrăznesc să spun; avem o serie de afinităţi muzicale şi chiar gândim la fel în unele privinţe) este acum consilier personal al primarului de Oradea. Sfetnic pe problemele minorităţii maghiare. Din ciclul „duşmanul duşmanului meu îmi este prieten”. E deplasat să spun că de când Gyuszi îl consiliază pe Ilie nu mai e mare bai dacă se scot steaguri cu astfel de simboluri? Aştept următoarele acţiuni de „redenumire stradală” făcute de PPMT. Şi sper că plăcuţele cu „Szent Laszlo ter” sau „Zoldfa Utca” nu vor mai fi demontate! La urma urmei, pe cine (mai) deranjează, fie şi în pragul Centenarului?

targPiataUnirii1

Posted in Administraţie locală, Politică, Păreri | Leave a Comment »

Poesis în turneu aniversar la Oradea

Posted by Andrei Sandor pe 13/11/2017

E ceva timp de când nu am mai „dat” pe aici. Am fost leneş în privinţa blogului, deşi ar fi fost o serie de concerte şi alte evenimente culturale la care am avut plăcerea să particip în ultimele luni. Deh, viaţa îţi oferă multe surprize. Chiar şi plăcute. Dacă viaţa mea a intrat, de la sfârşitul lunii august 2017, pe un nou culoar (aparent foarte senin, din punct de vedere sentimental), un lucru nu s-a schimbat şi nu se va schimba: iubesc în continuare muzica!
–––––––––––––––––––––––––––
poesis2Concertul Poesis…
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase şi mai melancolice cântări de la Bistro Blues Caffe. Marius Baţu şi Eugen Băboi sunt din nou împreună. Poate că e o reunire temporară, însă e una de suflet. Şi chiar dacă la concertul aniversar, la Oradea, doar vreo 50 de oameni au fost curioşi să-i (re)vadă pe cei doi, muzica Poesis şi-a dovedit rezistenţa în timp. „După 40 de ani nu ne-am plictisit de cântat”, le-a spus Băboi celor adunaţi în localul din Parcul 1 Decembrie, fanii de aici ai folkului s-au putut convinge de acest lucru…

Restul articolului îl puteţi găsi pe www.bihorstiri.ro.

Posted in Muzică | Leave a Comment »