Linda, vrăjitoarea de vocalize

A fost a doua seară din suita de 10 concerte jazz dedicate unuia dintre elementele de bază: pământul. Pe scena amenajată în „sufrageria” de la Centrul Posticum, în fața unui public (din păcate) extrem de restrâns (dar cunoscător!), au fost 3 muzicieni care au oferit un spectacol deosebit. Și neașteptat chiar și pentru cei care, în urmă cu câteva zile, au mai văzut-o la Oradea (n.b.: la Moszkva) pe solista Kovacs Linda. Absolventă de Conservator, artista a fost acompaniată de Feher Geza (chitară) și Horvath Balazs (contrabas), aceștia dovedindu-se un suport adecvat, de efect pentru muzica prestată sub conducerea Lindei. Cei trei au cântat în premieră în această formulă.

Cântăreața de jazz (are și diplomă!) a etalat un repertoriu din care au făcut parte atât compoziții originale, cât și reinterpretări ale unor artiști din Statele Unite ale Americii, țara de origine a jazz-ului și blues-ului. Atrăgând atenția printr-o prezență scenică simplă, Kovacs Linda și-a etalat talentul de vocalist profitând din plin și de tehnica ce i-a permis să își ofere, singură, vocalurile adiționale prin părți înregistrate live, la fața locului, și apoi redate în funcție de cerințele melodiei. Un memorabil moment a fost cel în care artista din Ungaria a dat citire unei poezii scrise de Hamvas Bela, înregistrând cuvintele spuse la microfon, după care a clădit o melodie în jurul versurilor împreună cu cei doi muzicieni de lângă ea.
Foarte plăcută și ca apariție fizică, Linda a atras repede atenția cu ajutorul unei voci curate și lucrate, capabilă de cele mai interesante și incitante combinații fonice.

Ca de obicei, nu am putut să mă abțin, am închis ochii și am făcut niște paralele. Prestația unguroaicei mi-a amintit de Ella Fitzgerald, de Linda Ronstadt (cele 3 albume înregistrate cu orchestra condusă de Nelson Riddle, în anii ’80), de Manhattan Transfer și chiar de Karen Carpenter (la tonalitățile mai joase). Din punct de vedere stilistic, l-am putut descoperi și pe George Benson (care e celebru pentru felul în care își acompaniază chitara cu vocalize). Cel mai interesant a fost să o vedem și să o ascultăm pe Linda în rol de Bobby McFerrin, scoțând tot felul de sunete pe care le integra în melodie.

Una dintre piesele de rezistență ale concertului de la Posticum a fost acea „Send Me Smiles” pe care chiar solista a compus-o și care a revenit la final, atunci când celor trei muzicieni li s-a cerut un bis. Artista a fost darnică, întrebând publicul dacă ar dori să reasculte o compoziție originală sau un cover. Unanim, participanții la concert au optat pentru prima variantă. În rest, iubitorii de jazz adunați la Posticum au oferit, printre altele, un medley din piese Cassandra Wilson, o prelucrare a clasicei compoziții „Birds and Bees” a lui Zoller Attila, chitarist emigrat în SUA – care i-a fost dascăl marelui Pat Metheny (cel care a și scos melodia din anonimat) -, precum și redarea excepțională a unei piese foarte dificile, „The Saga of Harrison Crabfeathers” a pianistului Steve Kuhn, una dintre clasicele jazz-ului cult.

Următorul concert de la Posticum, în cadrul serialului dedicat „pământului” ca element de bază, va avea loc în 18 februarie. Atunci, pe scena de pe str. Teiului vor fi alți artiști din sfera jazz-ului și anume trioul format din Ágoston Béla, Rubik Ernő Zoltán și Bágyi Balázs. Ar fi păcat să ratați aceste evenimente muzicale!

Mai multe fotografii de la concertul din 4 februarie, cu Kovacs Linda și colegii ei, veți putea vedea pe contul meu de Facebook.