Poesis în turneu aniversar la Oradea

E ceva timp de când nu am mai „dat” pe aici. Am fost leneş în privinţa blogului, deşi ar fi fost o serie de concerte şi alte evenimente culturale la care am avut plăcerea să particip în ultimele luni. Deh, viaţa îţi oferă multe surprize. Chiar şi plăcute. Dacă viaţa mea a intrat, de la sfârşitul lunii august 2017, pe un nou culoar (aparent foarte senin, din punct de vedere sentimental), un lucru nu s-a schimbat şi nu se va schimba: iubesc în continuare muzica!
–––––––––––––––––––––––––––
Concertul Poesis…
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase şi mai melancolice cântări de la Bistro Blues Caffe. Marius Baţu şi Eugen Băboi sunt din nou împreună. Poate că e o reunire temporară, însă e una de suflet. Şi chiar dacă la concertul aniversar, la Oradea, doar vreo 50 de oameni au fost curioşi să-i (re)vadă pe cei doi, muzica Poesis şi-a dovedit rezistenţa în timp. „După 40 de ani nu ne-am plictisit de cântat”, le-a spus Băboi celor adunaţi în localul din Parcul 1 Decembrie, fanii de aici ai folkului s-au putut convinge de acest lucru…

Restul articolului îl puteţi găsi pe www.bihorstiri.ro.

Când și palmele fac muzică: Jazz de mare finețe, cu Des Andras Trio, la Centrul Posticum

Foarte frumos. Așa aș caracteriza, dacă aș avea voie să folosesc doar două cuvinte, spectacolul muzical dat sâmbătă (29 aprilie) de muzicienii maghiari care alcătuiesc Des Andras Trio. A fost antepenultimul act al seriei de 10 concerte dedicate Pământului, împerecherea de aseară fiind perfectă. Subiectul propus de organizatorii de la Posticum s-a mulat perfect pe albumul proaspăt al formației din Ungaria. el se cheamă „Gardening” și tocmai ce fusese scos pe piață…

*
Articolul integral, o galerie foto și o filmare de la concert pot fi găsite pe BIHORSTIRI.RO.

Jazz, filozofie, Hendrix, soarta artei în general. Concert special cu duoul Grencso / Dukay la Posticum

…Cei câțiva spectatori care au acceptat să mai rămână la o șuetă au avut șansa de a cunoaște ceva mai bine protagoniștii serii de 16 aprilie. Grencso și Dukay au dovedit deschidere maximă privind mai multe teme de discuție. Au mărturisit, spre exemplu, că evoluează în această formulă de aproximativ un an și jumătate și au detaliat la solicitarea subsemnatului modul în care își clădesc spectacolul. Așa cum bănuiam, nu este nimic stabilit în prealabil. Și același stil e abordat și când duoul devine cvartet, toți cei implicați trebuind să aibă aceleași calități instrumentale pentru a putea face față cerințelor.

În mod aproape incredibil, după specialul concert jazz, la Posticum s-a vorbit cu mare plăcere despre Bach, Haydn, Michel Petrucciani, condiția artelor, Cioran, Eliade, Ionescu, Filarmonica de Stat orădeană și altele…

*
Întregul articol și o galerie foto de la evenimentul de la Posticum pot fi găsite pe www.bihorstiri.ro.

Iz de „jazz medieval” la Posticum: Trio Squelini

Dacă în Evul Mediu şi în perioada marilor imperii europene ar fi existat jazz-ul, foarte probabil acest stil ar fi sunat precum muzica celor de la Trio Squelini. Cei trei instrumentişti din Ungaria au venit la Oradea în cadrul Jazz 10, un şir de evenimente muzicale dedicate Pământului, în organizarea Centrului Posticum de pe str. Teiului. Sâmbăta trecută (8 aprilie), alături de Szoke Szabolcs, Szalai Peter şi Vaczi Daniel, în faţa câtorva zeci de iubitori ai sonorităţilor deosebite a apărut şi violoncelista Ditta Rohmann, cea care a reuşit să dea o coloratură specială în plus interesantei muzici a celor de la Trio Squelini.

Afişând o colecţie frumoasă de instrumente tradiţionale (şi, unele, ciudate), artiştii din Ungaria au venit cu o lume muzicală care m-a făcut să mă gândesc la fastuasele banchete de la curţile regilor medievali. Şi cred că s-ar fi putut bucura de o asemenea muzică şi oricare familie imperială a Europei din urmă cu 150 – 200 de ani. Ba chiar un Trio Squelini al acelor vremuri ar fi putut face turnee pe la cetăţile de scaun, domniţele şi domnii având ocazia să-şi cultive eventuala pasiune pentru muzică. Mai ales că cei trei membri ai trioului crează o atmosferă de vis cu ajutorul instrumentelor exotice pe care le mânuiesc. De fapt, principalii vrăjitori aunt Szoke şi Szalai, cei doi dovedind virtuozitate la „drăcovenii” precum gădulca (un fel de liră mai modernă, de origine bulgărească), kalimba, aquaphone-ul sau alte instrumente de percuţie ce par scoase dintr-un atelier de tâmplărie. Szalai Peter este, de altfel, un împătimit al artei indiene, specialist în tabla şi mare admirator al regretatului Ravi Shankar, lucru care a şi fost evocat, dar care a putut fi şi auzit prin intermediul anumitor pasaje muzicale interpretate.

Ce a fost la Trio Squelini? O combinaţie foarte interesantă de etno, jazz, world music şi, pe alocuri, clasic. Totul culminând cu o pretenţioasă compoziţie – „Kontrapunkt” – creată pentru o piesă de Samuel Beckett. A fost din nou o experienţă muzicală greu descriptibilă cu cuvinte.
Următoarea doză de jazz va fi administrată în duminica pascală de 16 aprilie. Invitaţii celor de la Posticum vor fi Grencso Istvan (saxofon) şi colegul său Dukay Barnabas (pian).

*
Fotografii de la concert pot fi văzute pe contul meu de Facebook.

Jazz-rock foarte european, cu aromă balcanică, în Urban Place: Open Source Trio

Unu-i „bulgăresc”, altu-i „grecesc”, celălat „nemțesc”. Open Source Trio au cântat în Urban Place și au lăsat mască puținii spectatori care s-au adunat să- asculte. Poate că ziua de joi nu a fost cea mai bună pentru organizarea concertului jazz-rock/fusion, însă, uneori, se pare că indiferent de ziua din săptămână, sunt anumite evenimente culturale care nicicum nu atrag populația. Populația care, de regulă, se plânge că în Oradea nu se întâmplă mare lucru pe linie muzicală.

Germanul Juri Schewe este cel „vinovat” de existența formației. Toboșarul locuiește la Timișoara de vreo doi ani de zile și s-a obișnuit pe la noi. Ba chiar a învățat și românește, un pic. Cât să poată să le vorbească spectatorilor despre Open Source Trio, despre albumele lor și despre melodiile pe care le interpretează în concerte. Alături de el, pe scenă s-au aflat claviaturistul bulgar Momchil Atansoff, un pianist desăvârșit, respectiv basistul grec Nikos Kalavrytinos.

Muzica prestată e numai bună pentru ca artiștii să facă febră musculară: fie la laba piciorului și încheieturile mâinilor (în cazul lui Schewe), fie la degete (ceilalți doi membri ai formației). Compoziții proprii foarte generoase ca durată și virtuozitate instrumentală, cu influențe folclorice din zona Balcanilor, dar și de inspirație jazz/fusion clasic au umplut seara de joi, piesele fiid extrase de pe cele două albume de până acum ale Open Source Trio: „Mirage” și „Altitude”.

Trupa tocmai încheie un nou turneu în Europa de Est și lucrează deja la al treilea opus de studio, fragmente din materialul ce urmează să fie imprimat fiind redate și la Oradea. E o trupă de care se va mai auzi, în mod cert. Dacă vin undeva aproape de voi, nu-i ratați!

Câteva imagini de la concertul de la Urban Place veți găsi pe contul meu de Facebook.

Un artist emerit a cântat la Posticum. Interesează? Ar trebui!

Șirul de 10 concerte jazz dedicate Terrei, organizate la Centrul Posticum de pe str. Teiului, au ajuns la jumătate. Sâmbătă (25 martie) „familia” iubitorilor de jazz de la Oradea a avut parte de o dublă surpriză: recitalul în sine și trupa extinsă. Pentru că liderul grupului, artistul emerit Dresch Mihaly a venit cu un cvintet și nu cu obișnuitul său cvartet.

Muzicianul impune respect chiar și fără să înceapă să cânte. Ajunge să îl vezi cum se comportă: limbajul trupului trădează un om simplu, deschis, decent și foarte iubitor de ceea ce face. Și încă ceva: spre deosebire de mulți șefi de orchestră, Dresch (mi-)a părut mult mai atent la colegii săi de trupă, prezentându-i de mai multe ori în timpul concertului și oferindu-le spațiu pentru desfășurare și ca soliști. Evident, în măsura posibilităților lăsate de compozițiile prestate la Oradea.

Omul gândește la fel de simplu (dar sănătos!) atunci când, conform obiceiului de la Posticum, este rugat să își spună gândurile referitoare la Pământ. Artistul din Ungaria leagă, în mod natural, subiectul de viață, de modul în care ar trebui să o trăim astfel încât să nu avem regrete, dar fără să sărim calul. Adică și cu gândul la cei care vin după noi. Și, foarte important, în opinia lu Dresch Mihaly este să facem în viață ceea ce ne place, cu maximă dăruire, dar și să acceptăm trinitatea Pământ – cer – Dumnezeu.

Mare maestru al instrumentelor de suflat din jazz și din muzica populară maghiară, Dresch a venit la Oradea cu 4 acompaniatori: Bognár András (contrabas), Csoóri Sándor jr (vioară și ceva combinație între mandolină, balalaikă și bouzouki), Szabó Dániel (țambal) și Brasnyo Antal (violă). Cel din urmă nu era, inițial, pe lista de „pasageri” pentru concertul de aseară, dar schimbarea de ultimă oră a fost foarte binevenită. Un veteran al scenei din Ungaria (și nu numai), Brasnyo a devenit iubit și de fanii de jazz mai ales în urma unor colaborări cu celebrul Lajko Felix.

Muzica? Sincer, nu a fost concertul la care să aibă vreun rost să îți notezi titlurile melodiilor. Adevărul e că, în mare parte, nici nu îți dădeai seama când se încheie o piesă și când începe următoarea. Compoziții proprii, în proporție de 90% de inspirație folclorică din țara vecină, au răsunat timp de peste 90 de minute. Dresch și colegii săi de trupă ne-au trecut printr-un repertoriu în care proporția jazz – folk (unguresc) a fost cam de 40% – 60%. Liderul formației și-a etalat arsenalul de fluiere, clarinet și, desigur saxofon. Și, cu tot respectul pentru toate trupele care au cântat până acum la Oradea folosind și acest instrument, aș remarca faptul că saxul lui Dresch Mihaly a sunat cel mai adevărat. Adică cel mai conform cu ceea ce s-ar cere în cele mai renumite cluburi de gen din lume.

Setlistul ales pentru Oradea i-a dus pe spectatori cu gândul de la plimbări prin pustă, la deplasări cu barca în zone cu stufăriș și la seri toride de vară terminate cu o masă copioasă la o „csarda” specifică. Combinația de instrumente tradiționale și, pe alocuri, vocea unui Dresch Mihaly complet scufundat în muzica interpretată au generat, chit că sună a șablon, o atmosferă fantastică ce nu poate fi redată în cuvinte. Ar fi trebuit să fiți acolo. Poate data viitoare.

Concertele de la Posticum, centrate pe importanța prezervării Pământului, vor continua în 8 aprilie cu apariția scenică a Trio Squelini și a Dittei Rohman. Reamintesc că vor mai cânta următorii: Grencso Istvan Duo (16 aprilie), Des Andras Trio (29 aprilie), Mizsei Zoltan și invitați săi (13 mai) și Papa Jazz (21 mai).

*
Galeria foto aferentă concertului o găsiți pe WWW.BIHORSTIRI.RO.

Milioane de sunete legate în „buchet” de trioul lui Balo Istvan

Experiențele (sau experimentele?) jazz de la Posticum au continuat în seara de 4 martie. Veteranul baterist Balo Istvan a fost liderul trioului care a evoluat pe str. Teiului în cadrul celor 10 concerte dedicate Pământului. Ștacheta a fost lăsată sus de tot de formația lui Agoston Bela (link), întrebarea majorității celor care au revenit la Posticum fiind „Oare va fi mai mult sau mai puțin avangardistă prestația din seara aceasta?”. Ei bine, nu sunt sigur că s-a putut da un răspuns la această întrebare, nici după plecarea din sala de spectacole. Chiar dacă, în mod clar, concertul formației lui Balo a fost mult mai muzical decât precedentul show, jazz-ul etalat de cei trei muzicieni a trecut mult peste limitele improvizațiilor regulamentare specifice stilului. Dar cine a zis că există limite în a improviza? Mai ales în jazz…

Alături de pianistul Pozsár Máté și de contrabasistul Ajtai Péter, Baló István a arătat cât de important poate fi ca o trupă de jazz – indiferent de câți componenți are – să aibă drept lider un tobar. „Bătrânul” nu pare să mai aibă necunoscute în de-ale meseriei și cred că ar ști să ne prezinte și în somn „manualul” lui Buddy Rich. De altfel, sper să nu greșesc foarte multe dacă spun că prin modul în care și-a pus la muncă setul de tobe, poate involuntar, Balo le-a adus omagiu celor doi titani ai ritmului: Rich și Gene Krupa.

Melodii lungi, împărțite în bucăți aparent fără legătură una cu alta, compoziții care au reușit să ilustreze cât se poate de bine denumiri de piese demne de rockul progresiv clasic al anilor 70: „De la răsărit, până la apus de Soare”, „Ritual” sau „Respect” fiind titluri care sunt extrem de permisive din punct de vedere muzical. Amintiți-vă, de exemplu, ce făceau cei de la Yes în monumentele muzicale precum „Awaken” sau „Revealing Science of God” (ca să numesc doar două dintre capodoperele formației progresive). Fidelul public orădean care se tot întoarce la Posticum pentru seri de jazz a avut parte și de o nouă compoziție a lui Balo, una care nici măcar nu avea titlu la ora respectivă și despre care autorul a spus că e punere față în față de note / sonorități care dau un tot, ceva rotund. Și așa a fost! Cu umpleri improvizate din partea pianistului Pozsar, dar și cu furtunoase succesiuni de acorduri venite din contrabasul lui Ajtai, piesa de final a încoronat un spectacol memorabil.

Iar pentru a fi în ton cu cerințele organizatorilor care dedică suita de concerte din această primăvară primului element de bază, pământul, și Terrei în sine), conducătorul trioului a opinat că ar trebui să utilizăm cu chibzuință resursele naturale ale Pământului. „Să trăim curat astfel încât să ne putem privi oricând în oglindă, având conștiința curată. Să facem în așa fel încât Pământul să poată fi casă pentru oameni și peste decenii, secole!”. Mulțumim, Balo Istvan! Koszonjuk szepen, Istvan!

*
Următorul concert jazz de la Posticum va avea loc în 25 martie, de la ora 19 (n.b.: urmăriți contul de Facebook al organizatorilor pentru confirmarea orei de începere). Invitați vor fi membrii cvartetului condus de Dresch Mihály.

*
Mai multe fotografii de la concertul Balo Istvan Trio pot fi văzute pe contul meu de Facebook.

Oradea e rock. Dacă și băieții de la Cargo zic asta, înseamnă că așa e!

Paradisul rockerilor din Oradea a fost, aseară, localul Queen’s de pe str. Primăriei. Aflați în turneu de promovare a celei mai noi lansări de disc (la propriu!), membrii trupei Cargo au dat un spectacol fierbinte în fața fanilor de aici care au umplut sala. Și nici nu e de mirare: Cargo, deși e din partea de vest a României, nu vine des pe la Oradea. Dar când vine, face valuri. Se știe că formația bănățeană a decis să lanseze un dublu vinil de colecție, în 250 de exemplare, două bucăți urmând a fi vândute prin licitație, încasările de rigoare mergând spre familiile victimelor de la clubul Colectiv și spre supraviețuitorii incendiului criminal din capitală.

La Oradea, concertul Cargo a adunat, așa cum era de așteptat, cel puțin două generații de ascultători de muzică rock, fanii tuturor epocilor din povestea grupului timișorean. Din componența actuală fac parte veteranii chitariști Adi Bărar și Adrian Igrișan, pe scenă fiind și …

CONTINUAREA ȘI GALERIA FOTO AFERENTĂ LE GĂSIȚI PE WWW.BIHORSTIRI.RO.

(Ne-)A rămas cântul! Trioul lui Bubu Luca, din nou fenomenal la Oradea

„Lumea, acasă, mă crede nebun”. Așa spune o veche piesă Metropol, pe care grupul actual al orădeanului Marius Luca l-a reluat pe ultimul album, dar și în concertele din România. Aseară, în Urban Place, despre toți cei adunați pentru show-ul ONE (Organic Noise Experiment) se putea crede că sunt „nebuni”. Pentru că, majoritatea lor, au mers iar să-i vadă pe Bubu și pe colegii săi de trupă, după vreo 3 luni de la precedentul spectacol. Și ce bine că au mers!

Sunt foarte rare evenimentele muzicale din Oradea care sunt capabile să scoată din casă vechi împătimiți ai rockului, generația anilor 60 – 70, oameni care nu numai că ascultă și acum acele albume, dar știu și să se extazieze așa cum se cuvine la un concert care le face pielea de găină. Iar când vedeta este un prieten / concetățean de-al lor plecat din țară în urmă cu 35 de ani, atmosfera nu mai necesită prezentări speciale.

Pentru că, dincolo de statutul de fost membru Metropol, de întemeietor Compact și de fondator Metrock – nume care înseamnă ceva în istoria recentă a Oradiei și a muzicii de calitate din spațiul carpato-danubiano-pontic – Bubu Luca a fost aplaudat și ca prieten vechi al celor care au mers în Urban Place. Păi cât de des îi poți vedea la un eveniment public, la aceeași masă, foști muzicieni din Metropol și Metrock, foști vecini din zona str. Armatei Române, pe Traian Cosma (recent întors acasă), pe Ovi „Moșu’” Pascu și, să zicem, pe Mircea Țenț?

Nu sunt nume scoase din burtă, ci persoane foarte reale care au fost la concertul ONE de sâmbătă (25 februarie). Pe lângă „bătrâni”, au fost (inclusiv prin intermediul subsemnatului) reprezentanți ai generației de după, „infectați” și ei cu microbul muzicii bune. Și, spre bucuria mea și a artiștilor, au participat și tinerei adepți ai rockului, care, poate cu surprindere, au descoperit că se făcea treabă chiar și la Oradea în urmă cu 40 – 45 de ani. Atunci când ei nu erau nici măcar în planurile de cincinal ale părinților lor.

Show-ul a fost total. Cu un repertoriu modificat față de ultima apariție, în toamna lui 2016 (la Queen’s Pub), muzicienii de la ONE au revenit mai ales pentru a promova ultimul album, „Averea palmelor”, parte a unei trilogii sub sigla căreia a apărut și „Nemuritor”-ul de pe care s-a cântat mult data trecută. Bubu, ca de obicei, a etalat un întreg arsenal de pedale/efecte pentru basul său și și-a însoțit trupa cu părțile de vocal principal. Freneticul baterist Louis Dore nu a dezamăgit nici de data asta: acompaniamentul ritmic inventiv garnisit cu giumbușlucuri și cu vocal adițional (atenție: cântă românește, deși e canadian get beget!) i-a binedispus pe cei din public. Iar tânărul Angelo Zarra (care îl înlocuiește pe Shawn Haines, cu care au fost înregistrate albumele ONE) devine tot mai bun, lună de lună; de data asta și-a adus propriul Fender Stratocaster și a oferit o lecție serioasă de chitară electrică, fie că e vorba de riff-uri de umplere, fie că se cere un solo furtunos.

Au primat piesele proprii, din diversele perioade de activitate ale lui Bubu, premergătoare emigrării în Canada. Fanii au primit cu mare drag piesele Metropol / Metrock reorchestrate, unele făcând parte de pe recentele discuri ONE. Exemple: „Vatra”, „Cîntec simplu”, „Metrock”, „Vouă”, „Castelul de nisip”, „Vino cu noi”, „Tot pe drum” sau „Rămîne cîntul”. A devenit, oarecum, o cutumă ca show-ul ONE să se încheie cu cover-ul „It’s A Long Way To The Top” (ACDC), dar partea de encore a concertului din 25 februarie a venit cu o dublă surpriză. Pentru că fanii au fost mult prea doritori de mai mult, Bubu, Angelo și Louis le-au dat două doze de hard rock clasic: „Rock’n’roll” de la Led Zeppelin și „Paranoid”-ul celor de la Black Sabbath. Cine nu a fost acolo, are ce să regrete!

Așa cum le stă bine unor artiști faini, cu picioarele pe pământ, cei trei muzicieni (probabil și pentru că evenimentul a avut loc în orașul de origine al liderului) au stat la dispoziție mult timp pentru autografe și poze. Plus că a fost o ocazie specială pentru depănarea de amintiri cu foști colegi de scenă și cu amici care nu s-au mai văzut demult. După încă un concert foarte bun bifat acasă, trupa și-a strâns lucrurile (n.b.: întreaga aparatură și instrumentele sunt aduse din Canada, Bubu fiind un maniac în ceea ce privește calitatea sonoră) și, după odihna de rigoare, a plecat spre Sălaj. În această seară (26 februarie), ONE urcă pe scenă într-un club din Zalău. Mai au câteva date în țară în următoarea perioadă. Vestea bună pentru bihoreni este că cei trei vor reveni în județ, grație Luciei Bochiș și LB Shows, în 4 martie, pentru un o apariție la Marghita.

Pentru fotografii de la concertul ONE urmăriți ACEST LINK.

Muzică, țărână, topograf, Lună. Concert jazz total ieșit din tipare, la Posticum

Chiar și cei mai noncoformiști și mai deschiși iubitori de muzici speciale din Oradea și-au luat-o peste ceafă. Sâmbătă, 18 februarie, trioul maghiar condus de suflătorul Agoston Bela a oferit un moment care nu poate fi catalogat decât cu mari eforturi. Dacă spunem că a fost jazz, e prea puțin. Dacă zicem jazz experimental, tot nu e de ajuns. Dacă vorbim despre foarte multă improvizație, e normal căci jazz-ul pe așa ceva se bazează. Dar cele aproximativ 100 de persoane adunate în prima parte a concertului (n.b.: numărul scăzând semnficativ pentru repriza a doua…) au avut parte și de teatru, respectiv de incursiuni în astronomie și geodezie.

A treia parte din seria de concerte de la Posticum dedicate Pământului și-a atins, pare-se apogeul. Deși vor mai fi 7 concerte incluse în suită, va fi dificil ca cineva să egaleze modul absolut aparte în care artiștii de aseară s-au raportat la tema dată de gazde. Ágoston Béla este foarte cunoscut și pentru o anumită parte a cetățenilor orădeni datorită activității sale în cadrul uneia dintre cele mai în vogă trupe underground din Ungaria, Kispal es a Borz. Muzicianul evoluează la tot felul de instrumente de suflat (saxofon, clarinet etc.), dar are și părți vocale și chiar „recită” în ritm de rap, după cum a dovedit în concertul de la Posticum. Lângă el, pe scenă, au fost Rubik Ernő Zoltán (pian, percuție) și Bágyi Balázs (percuție, pian). La toți trei se adaugă „instrumentele” cele mai noi din jazz: hărțile topografice și pământul.

Conformându-se subiectului suitei de concerte din această perioadă a anului, artiștii din țara vecină au alcătuit un repertoriu dedicat 100% cerințelor. Practic, în afară de maximum 3 piese (printre care o versiune specială de la clasica „My Funny Valentine” …

CONTINUAREA ȘI O GALERIE FOTO VOR FI PE WWW.BIHORSTIRI.RO