Homecoming cu Alex Vâșcan. Muzică mioritică reinterpretată acustic

Pe Alex Vâșcan l-am descoperit cu surprindere și cu bucurie în 2014, cred, într-un concert pe care trupa Timpuri Noi l-a susținut la Oradea, în cadrul Zilelor Orașului. Chiar Dan Iliescu l-a recomandat publicului, precizând că muzicianul de la bas e fiu al urbei noastre. Apoi, ne-am reîntâlnit la Filarmonică, la concertul Mezzoforte. Evident, a fost un show de neratat pentru un muzician profesionist. Alex mi-a demonstrat că este într-adevăr meseriaș la Urban Place, aseară (28 decembrie).
Promovat de inimosul lui frate, Tudor, și de inimoasa organizatoare de evenimente Lucia Bochiș, concertul de revenire acasă (temporar, bineînțeles) a fost unul special. Artistul a venit cu o chitară acustică, fără fițe și briz-brizuri muzicale, oferind un spectacol alcătuit exclusiv din piese românești. De la Maria Tănase, Fărâmiță Lambru și Dan Spătaru până la hituri din toate zonele stilistice. Mi-a fost dat să reaud și frânturi din piese dance pe care le uram în anii ’90 când trebuia să le difuzez la radio și pe care le-am crezut moarte și îngropate (ex.: „Banii și fetele” – ceva Valahia sau cum dracu se numea trupa aia…). Dar în variante la care nu mă așteptam.
Alex Vâșcan este un tânăr instrumentist de calitate căruia nu-i e rușine să-și recunoască anumite minusuri în materie de cultură muzicală. Am și stat de vorbă pe tema asta. Iar dacă umilele mele cunoștințe în domeniu îl vor ajuta să își extindă orizonturile și să se inspire pentru viitoarele sale prestații scenice sau/și de studio, cu atât mai bine. Alex Vâșcan este, totodată, un muzician real și oarecum frustrat de faptul că trăiește într-o lume în care doar cei ce apelează la „fabrici de hituri” au șansă și la un succes comercial astfel încât din această meserie să se poată și trăi decent.
A fost evidentă, din câte am perceput eu, această supărare atunci când, în concertul de la Urban Place, artistul a vorbit despre cele 4 acorduri pe care se bazează majoritatea hiturilor provenite din acele „fabrici”. Iar medley-ul care a urmat (în care au intrat, spre surprinderea unora, piese Compact, 3 Sud-Est, Phoenix, Carla’s Dreams etc.) a fost accentuarea frustrării unui instrumentist care face parte dintr-o trupă ce produce muzică serioasă și dificilă și care nu aleargă după șlagăre ușoare (sau ușuratice?). Contraexemplul a fost „hitul” poate cel mai cunoscut de la Timpuri Noi, „Perfect”.
Pentru următoarea ocazie de concert de homecoming (n.b.: a nu se confunda acest cuvânt cu titlul albumului „Homecoming” al formației America!), poate că Alex se va gândi să alcătuiască și un bis de 3-4 piese format din titluri Timpuri Noi. Nu de alta, dar grupul acesta continuă să fie destul de scump la vedere. Cel puțin pe la noi. Deși ar avea public…
Felicitări, Alex Vâșcan!