Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Archive for Septembrie 2016

„Jilț și caldarâm” – ex-deputatul Szekely și-a lansat la Oradea prima carte tradusă în română

Posted by Andrei Sandor pe 26/09/2016

ervinszekelyFost parlamentar de lungă durată și încă unul de calitate (fiind autorul mai multor legi bune), salontanul Szekely Ervin a fost pe la Oradea. Ultima dată, dacă bine îmi aduc aminte, l-am văzut pe vou la un concert de la Queen’s, cândva prin primăvara acestui an. De atunci am mai conversat pe Facebook. Și ca să fiu modest, mărturisesc că mi-a propus, în vară, să prezint eu cartea sa, „Jilț și caldarâm”, la evenimentul de lansare de la Oradea. Încă de atunci încerc să îmi dau seama ce am putut face / scrie pentru ca acest om de mare anvergură culturală să îmi propună așa ceva. Să mă simpatizeze atât de mult. O simpatie pe care o primesc cu un adânc sentiment de onoare. Cu regret, dar am refuzat, motivele fiind diverse. Le-a înțeles. Drept „pedeapsă”, în august, mi-a trimis un exemplat al cărții, cu dedicația de rigoare (vezi pagina mea de Facebook pentru dovezi). Azi, 26 septembrie, la ReWine Bar de pe str. Republicii (fostul „Bănuțel” de pe str. Snagovului, de fapt), am avut ocazia să îi mulțumesc personal, să îi strâng mâna și să îl felicit prin viu grai pentru cartea sa.
ervinszekely1
Având în vedere vremurile nebune pe care și eu le trăiesc, recunoc că s-au împlinit ceva anișori de când nu am mai lecturat o carte întreagă. Pe cea a dlui Szekely am citit-o cu mare interes, la început simțindu-mă dator pentru gestul pe care l-a făcut prin trimiterea acasă la mine a unui exemplar. OK, și pentru că s-a gândit la mine pentru prezentarea de la lansare. În cele din urmă, cunoscutul om de cultură Traian Ștef s-a ocupat de problemă și fiți siguri că a făcut o treabă bună. Am fost la lansare și pot spune că, dacă aș fi acceptat propunerea autorului, mă tem că ar fi fost o prezentare și mai sumară (în bunul meu stil…), extrem de libertină, fără incursiuni în chestiuni legate de limbaj, stilistică etc.
stefszekely
Așa cum am scris pe site-ul de știri atunci când am anunțat evenimentul publicistic de luni, „Jilț și caldarâm” este un pamflet foarte tare și usturătoare la adresa clasei politice românești din ultimii 26 de ani. Autorul a fost amabil: cică cele descrise în carte nu sunt caracteristice doar pentru politica / aleșii din România, ci sunt de întâlnit și în țările vecine. Mai ales în fostele țări comuniste. Totuși, având încă în cap „aventurile”, gândurile, acțiunile și discuțiile unor personaje precum Porta, Galamboș, Cioabă sau Mierosu, tind să cred că inspirația principală a scriitorului a venit din zona carpato-danubiano-pontică. Unde mai pui că țara în care se petrece acțiunea se numește Tranziția…
Vreți să știți cum gândesc aleșii neamului înainte de o nouă rundă de alegeri? Ce viață (uneori dublă) au? Cum încearcă să își popularizeze mesajele politice chiar și în medii în care nu ar avea ce căuta asemenea mesaje? Cum se comportă deputații și senatorii cu amantele pe care, desigur, nu le au? Vă interesează o imagine viu colorată a modului în care se fac anumite jocuri politice pentru hrănirea diverselor interese personale? Ei bine, puneți mâna pe cartea lui Szekely Ervin și citiți-o! Iar apoi încercați să rescrieți, măcar parțial, povestea punând în locul personajelor de acolo cam orice persoană reală de pe la noi implicată în politica locală sau națională.
ervinszekely2
Cartea „Jilț și caldarâm” a apărut  în limba română la editura Curtea Veche și poate fi comandată online de pe site-urile care se ocupă de așa ceva. La Oradea, așa cum mi-a spus autorul, volumul apare pe rafturi la librăriile Humanitas și Diverta.
Lectură plăcută!

Posted in Diverse, Păreri | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Călătorie în timp…la Breiner – impresii foarte personale de la Club

Posted by Andrei Sandor pe 24/09/2016

bbb1Cubul tipografilor orădeni. Sau Breiner. Mai târziu Tempo. Practic, am „crescut” acolo. De fapt, mi-am petrecut adolescența acolo. Era inevitabil. Toată familia mea era legată de acel loc. Bunicii din partea mamei prin faptul că bunicul meu a condus Intreprinderea Poligrafică „Crișana”, bunicii din partea tatălui prin faptul că bunica a înființat acolo primul curs de dans și bune maniere. Vă mai miră că părinții mei s-au cunoscut grație acelui curs de dans (cu implicarea regretatului Sonn Andi…)? Dar așa-i că nu vă miră că tot acolo am trăit și eu primul fior cu adevărat puternic al iubirii? După cum spuneam și la început, era inevitabil.

Breiner. Sau Tempo, dacă vă place mai mult. Am prins acolo ultimii ani frumoși ai epocii cu clasicul curs de dans de la Oradea. Am fost cursant, model, corepetitor. Mi-am câștigat primii bani lucrând cot la cot cu taică-meu, devenit instructor de dans. Father and son, cum îi plăcea să spună. De două ori (uneori de trei ori) pe săptămână + serile de dans și balurile organizate cu diverse ocazii, la care dădeam împreună muzica. De multe ori ne amintim și acum cu plăcere și nostalgie: 300 de oameni făceau ca sala mare să vibreze toată noaptea, iar la 5 dimineața aproape că nu reușeam să punem piese atât de „urâte” încât lumea să plece mai repede acasă. Clubul a fost un loc de-a dreptul mitic. Fără să aibă ceva cu miticii!

bbb2Dar Breiner-ul, așa cum îl pomenesc și acum membrii unei anumite generații de orădeni, a fost de referință și dintr-un alt punct de vedere. Începând cu anii 60, acolo se cânta muzică live. Trupe locale, artiști amatori, profesioniști sau semi-profesioniști pasionați de această artă făceau cum făceau și o puneau de niște repertorii atrăgătoare. Știm cât de greu era pe atunci să procuri instrumente, partituri și discuri pentru a avea sursă de inspirație, așa că eforturile de atunci pot fi apreciate cu atât mai mult. Lumea venea, asculta, aplauda, dansa. Se cântau hiturile vremii, de la Beatles la Uriah Heep și de la Illes la LGT.

„Discoteca” Breiner a fost un loc în care și viitori cunoscuți muzicieni orădeni au urcat pe scenă. A fost o atmosferă specială indiferent de formulele de line-up. Știu că mulți concetățeni de-ai mei (mai ales cei de vârsta părinților mei) tresar ori de câte ori sunt pomenite nume precum Putyu (Horgos), Chaplin (Cornel Ungur), Joe (Balogh) sau Trifan Laci, Trendler Jozsi, regretatul Raduly Bela și alți localnici care au făcut istorie la etajul I al Palatului Sonnenfeld. Aseară (23 septembrie), am făcut o călătorie în timp.

Culmea, tehnica modernă actuală m-a ajutat să aflu despre posibilitatea asta. Ca alți aproape 100 de orădeni de toate vârstele, vineri seară, m-am dus iar la club. La Tempo. Sau Breiner. Pe afiș: Breiner Blues Band. Orădeni vechi, plecați din țară, care nu au uitat anii tinereții și sutele (sau miile?) de ore petrecute în acest loc mitic. A fost un happening muzical plin de nostalgie. E inutil să spun că s-a cântat din Dylan, Hendrix, JJ Cale, Bad Company, P Mobil și LGT (printre altele). Sigur că așa ceva s-a cântat, din moment ce ne-am întors în timp! Diferența față de acum 45 – 50 de ani? Nu se mai cântă pe instrumente nașpa, set de tobe petecit și o Vermona cu „mațele” pe afară; muzicienii au „scule” profesioniste, iar sonorizarea e și ea pe măsură.

bbb3În sală, cei de vârsta artiștilor și-au retrăit tinerețea. Iar eu am fost martorul unui eveniment care s-ar fi putut întâmpla și acum, să zicem, 42-43 de ani. Da, poate că într-o seară precum cea de ieri, cu trupa lui Putyu (cu care, la un moment dat, cânta la clape și taică-meu, cunoscut sub numele de Bandi) pe scenă, mamei mele a început să-i fie drag de cel care urma să-i fie soț. În 2016 fiind, m-am simțit ca pe la mijlocul anilor 70. Și a fost bine!

M-am uitat în jur și am observat că unii au venit cu copii. Nici nu e de mirare. Spiritul Clubului Breiner se moștenește. Și se dă mai departe. Vreau și eu să-l dau mai departe. Dar pentru asta trebuie să mai am obiectul muncii. Sper din inimă că seara de blues-rock (cu dans, pentru cei care au vrut) de la Breiner / Clubul Tipografilor (acum Moszkva) să se repete. Mi-e foarte clar că este nevoie de așa ceva în Oradea. Și, ca norocul, mai avem și muzicieni care au în sânge spiritul clubului și care pot / vor să urce pe scenă. Au pentru cine. Așa că aștept(ăm) cu nerăbdare următoarea convocare!
bbb4
*
Calitatea pozelor nu e excepțională, dar găsiți, în mod cert, imagini mai bune pe Facebook, probabil în grupul numit Breineresek Klubbja.

De ce am ales să public pe blog? Pentru că e mult prea personală scrierea. Nu e recenzie de publicat pe http://www.bihorstiri.ro, iar pentru Facebook e prea lung materialul. Dar puteți pune linkul pe Facebook și puteți da „share”. Dacă simțiți ca mine și dacă v-a plăcut „articolul”…

Posted in Muzică, Păreri | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »