Blogul lui Andrei Şandor

Actualitate orădeană, comentarii, atenţionări etc.

Posts Tagged ‘urban place’

Jazz-rock foarte european, cu aromă balcanică, în Urban Place: Open Source Trio

Posted by Andrei Sandor pe 02/04/2017

Unu-i „bulgăresc”, altu-i „grecesc”, celălat „nemțesc”. Open Source Trio au cântat în Urban Place și au lăsat mască puținii spectatori care s-au adunat să- asculte. Poate că ziua de joi nu a fost cea mai bună pentru organizarea concertului jazz-rock/fusion, însă, uneori, se pare că indiferent de ziua din săptămână, sunt anumite evenimente culturale care nicicum nu atrag populația. Populația care, de regulă, se plânge că în Oradea nu se întâmplă mare lucru pe linie muzicală.

Germanul Juri Schewe este cel „vinovat” de existența formației. Toboșarul locuiește la Timișoara de vreo doi ani de zile și s-a obișnuit pe la noi. Ba chiar a învățat și românește, un pic. Cât să poată să le vorbească spectatorilor despre Open Source Trio, despre albumele lor și despre melodiile pe care le interpretează în concerte. Alături de el, pe scenă s-au aflat claviaturistul bulgar Momchil Atansoff, un pianist desăvârșit, respectiv basistul grec Nikos Kalavrytinos.

Muzica prestată e numai bună pentru ca artiștii să facă febră musculară: fie la laba piciorului și încheieturile mâinilor (în cazul lui Schewe), fie la degete (ceilalți doi membri ai formației). Compoziții proprii foarte generoase ca durată și virtuozitate instrumentală, cu influențe folclorice din zona Balcanilor, dar și de inspirație jazz/fusion clasic au umplut seara de joi, piesele fiid extrase de pe cele două albume de până acum ale Open Source Trio: „Mirage” și „Altitude”.

Trupa tocmai încheie un nou turneu în Europa de Est și lucrează deja la al treilea opus de studio, fragmente din materialul ce urmează să fie imprimat fiind redate și la Oradea. E o trupă de care se va mai auzi, în mod cert. Dacă vin undeva aproape de voi, nu-i ratați!

Câteva imagini de la concertul de la Urban Place veți găsi pe contul meu de Facebook.

Posted in Muzică | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

(Ne-)A rămas cântul! Trioul lui Bubu Luca, din nou fenomenal la Oradea

Posted by Andrei Sandor pe 26/02/2017

one25022017„Lumea, acasă, mă crede nebun”. Așa spune o veche piesă Metropol, pe care grupul actual al orădeanului Marius Luca l-a reluat pe ultimul album, dar și în concertele din România. Aseară, în Urban Place, despre toți cei adunați pentru show-ul ONE (Organic Noise Experiment) se putea crede că sunt „nebuni”. Pentru că, majoritatea lor, au mers iar să-i vadă pe Bubu și pe colegii săi de trupă, după vreo 3 luni de la precedentul spectacol. Și ce bine că au mers!

Sunt foarte rare evenimentele muzicale din Oradea care sunt capabile să scoată din casă vechi împătimiți ai rockului, generația anilor 60 – 70, oameni care nu numai că ascultă și acum acele albume, dar știu și să se extazieze așa cum se cuvine la un concert care le face pielea de găină. Iar când vedeta este un prieten / concetățean de-al lor plecat din țară în urmă cu 35 de ani, atmosfera nu mai necesită prezentări speciale.

Pentru că, dincolo de statutul de fost membru Metropol, de întemeietor Compact și de fondator Metrock – nume care înseamnă ceva în istoria recentă a Oradiei și a muzicii de calitate din spațiul carpato-danubiano-pontic – Bubu Luca a fost aplaudat și ca prieten vechi al celor care au mers în Urban Place. Păi cât de des îi poți vedea la un eveniment public, la aceeași masă, foști muzicieni din Metropol și Metrock, foști one250220171vecini din zona str. Armatei Române, pe Traian Cosma (recent întors acasă), pe Ovi „Moșu’” Pascu și, să zicem, pe Mircea Țenț?

Nu sunt nume scoase din burtă, ci persoane foarte reale care au fost la concertul ONE de sâmbătă (25 februarie). Pe lângă „bătrâni”, au fost (inclusiv prin intermediul subsemnatului) reprezentanți ai generației de după, „infectați” și ei cu microbul muzicii bune. Și, spre bucuria mea și a artiștilor, au participat și tinerei adepți ai rockului, care, poate cu surprindere, au descoperit că se făcea treabă chiar și la Oradea în urmă cu 40 – 45 de ani. Atunci când ei nu erau nici măcar în planurile de cincinal ale părinților lor.

Show-ul a fost total. Cu un repertoriu modificat față de ultima apariție, în toamna lui 2016 (la Queen’s Pub), muzicienii de la ONE au revenit mai ales pentru a promova ultimul album, „Averea palmelor”, parte a unei trilogii sub sigla căreia a apărut și „Nemuritor”-ul de pe care s-a cântat mult data trecută. Bubu, ca de obicei, a etalat un întreg arsenal de pedale/efecte pentru basul său și și-a însoțit trupa cu one250220172părțile de vocal principal. Freneticul baterist Louis Dore nu a dezamăgit nici de data asta: acompaniamentul ritmic inventiv garnisit cu giumbușlucuri și cu vocal adițional (atenție: cântă românește, deși e canadian get beget!) i-a binedispus pe cei din public. Iar tânărul Angelo Zarra (care îl înlocuiește pe Shawn Haines, cu care au fost înregistrate albumele ONE) devine tot mai bun, lună de lună; de data asta și-a adus propriul Fender Stratocaster și a oferit o lecție serioasă de chitară electrică, fie că e vorba de riff-uri de umplere, fie că se cere un solo furtunos.

Au primat piesele proprii, din diversele perioade de activitate ale lui Bubu, premergătoare emigrării în Canada. Fanii au primit cu mare drag piesele Metropol / Metrock reorchestrate, unele făcând parte de pe recentele discuri ONE. Exemple: „Vatra”, „Cîntec simplu”, „Metrock”, „Vouă”, „Castelul de nisip”, „Vino cu noi”, „Tot pe drum” sau „Rămîne cîntul”. A devenit, oarecum, o cutumă ca show-ul ONE să se încheie cu cover-ul „It’s A Long Way To The Top” (ACDC), dar partea de encore a concertului din 25 februarie a venit cu o dublă surpriză. Pentru că fanii au fost mult prea doritori de mai mult, Bubu, Angelo și Louis le-au dat două doze de hard rock clasic: „Rock’n’roll” de la Led Zeppelin și „Paranoid”-ul celor de la Black Sabbath. Cine nu a fost acolo, are ce să regrete!

one250220173Așa cum le stă bine unor artiști faini, cu picioarele pe pământ, cei trei muzicieni (probabil și pentru că evenimentul a avut loc în orașul de origine al liderului) au stat la dispoziție mult timp pentru autografe și poze. Plus că a fost o ocazie specială pentru depănarea de amintiri cu foști colegi de scenă și cu amici care nu s-au mai văzut demult. După încă un concert foarte bun bifat acasă, trupa și-a strâns lucrurile (n.b.: întreaga aparatură și instrumentele sunt aduse din Canada, Bubu fiind un maniac în ceea ce privește calitatea sonoră) și, după odihna de rigoare, a plecat spre Sălaj. În această seară (26 februarie), ONE urcă pe scenă într-un club din Zalău. Mai au câteva date în țară în următoarea perioadă. Vestea bună pentru bihoreni este că cei trei vor reveni în județ, grație Luciei Bochiș și LB Shows, în 4 martie, pentru un o apariție la Marghita.

Pentru fotografii de la concertul ONE urmăriți ACEST LINK.

Posted in Muzică | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »