Pentru că la Sibiu se poate…

Între 17 şi 20 mai, fanii de jazz pot merge la Sibiu. De data asta, pentru a 48-a ediţie a celebrului Festival de Jazz. Timp de patru seri consecutive, artiști din 13 țări vor încânta publicul cu muzica lor. Joi, 17 mai, vor urca pe scenă: Vali Boghean Band (Moldova), Jan Galega Bronnimann Trio (Elveția, Israel, Senegal), Vein Trio & Rick Margiza (Elveția, SUA) și Luca Ciarla Quartet (Italia). Vineri, 18 mai, îi va aduce în fața publicului pe Sorin Zlat Quartet (România), Alex Mercado (Mexic), Esteban Freytes Quintet (Argentina), Pol Belardi’s Force (Luxembourg) și Street Jazz – Befunkbop (Spania). Sâmbătă, 19 mai, în Piața Mare vor evolua JazzyBit (România), Arcus Trio (România), Balázs Balogh Quintet (Ungaria), noJazz (Franța) și Street Jazz – Befunkbop (Spania). Ultima seară (20 mai) a evenimentului cultural va însemna recitaluri NES (Spania, Franța) și Jean-Marie Machado Duo (Franța). Organizatorii anunţă că spectacolele muzicale din cadrul Sibiu Jazz Festival vor începe la ora 19, iar intrarea va fi liberă.

Amănunte suplimentare găsiţi AICI.

Un artist emerit a cântat la Posticum. Interesează? Ar trebui!

Șirul de 10 concerte jazz dedicate Terrei, organizate la Centrul Posticum de pe str. Teiului, au ajuns la jumătate. Sâmbătă (25 martie) „familia” iubitorilor de jazz de la Oradea a avut parte de o dublă surpriză: recitalul în sine și trupa extinsă. Pentru că liderul grupului, artistul emerit Dresch Mihaly a venit cu un cvintet și nu cu obișnuitul său cvartet.

Muzicianul impune respect chiar și fără să înceapă să cânte. Ajunge să îl vezi cum se comportă: limbajul trupului trădează un om simplu, deschis, decent și foarte iubitor de ceea ce face. Și încă ceva: spre deosebire de mulți șefi de orchestră, Dresch (mi-)a părut mult mai atent la colegii săi de trupă, prezentându-i de mai multe ori în timpul concertului și oferindu-le spațiu pentru desfășurare și ca soliști. Evident, în măsura posibilităților lăsate de compozițiile prestate la Oradea.

Omul gândește la fel de simplu (dar sănătos!) atunci când, conform obiceiului de la Posticum, este rugat să își spună gândurile referitoare la Pământ. Artistul din Ungaria leagă, în mod natural, subiectul de viață, de modul în care ar trebui să o trăim astfel încât să nu avem regrete, dar fără să sărim calul. Adică și cu gândul la cei care vin după noi. Și, foarte important, în opinia lu Dresch Mihaly este să facem în viață ceea ce ne place, cu maximă dăruire, dar și să acceptăm trinitatea Pământ – cer – Dumnezeu.

Mare maestru al instrumentelor de suflat din jazz și din muzica populară maghiară, Dresch a venit la Oradea cu 4 acompaniatori: Bognár András (contrabas), Csoóri Sándor jr (vioară și ceva combinație între mandolină, balalaikă și bouzouki), Szabó Dániel (țambal) și Brasnyo Antal (violă). Cel din urmă nu era, inițial, pe lista de „pasageri” pentru concertul de aseară, dar schimbarea de ultimă oră a fost foarte binevenită. Un veteran al scenei din Ungaria (și nu numai), Brasnyo a devenit iubit și de fanii de jazz mai ales în urma unor colaborări cu celebrul Lajko Felix.

Muzica? Sincer, nu a fost concertul la care să aibă vreun rost să îți notezi titlurile melodiilor. Adevărul e că, în mare parte, nici nu îți dădeai seama când se încheie o piesă și când începe următoarea. Compoziții proprii, în proporție de 90% de inspirație folclorică din țara vecină, au răsunat timp de peste 90 de minute. Dresch și colegii săi de trupă ne-au trecut printr-un repertoriu în care proporția jazz – folk (unguresc) a fost cam de 40% – 60%. Liderul formației și-a etalat arsenalul de fluiere, clarinet și, desigur saxofon. Și, cu tot respectul pentru toate trupele care au cântat până acum la Oradea folosind și acest instrument, aș remarca faptul că saxul lui Dresch Mihaly a sunat cel mai adevărat. Adică cel mai conform cu ceea ce s-ar cere în cele mai renumite cluburi de gen din lume.

Setlistul ales pentru Oradea i-a dus pe spectatori cu gândul de la plimbări prin pustă, la deplasări cu barca în zone cu stufăriș și la seri toride de vară terminate cu o masă copioasă la o „csarda” specifică. Combinația de instrumente tradiționale și, pe alocuri, vocea unui Dresch Mihaly complet scufundat în muzica interpretată au generat, chit că sună a șablon, o atmosferă fantastică ce nu poate fi redată în cuvinte. Ar fi trebuit să fiți acolo. Poate data viitoare.

Concertele de la Posticum, centrate pe importanța prezervării Pământului, vor continua în 8 aprilie cu apariția scenică a Trio Squelini și a Dittei Rohman. Reamintesc că vor mai cânta următorii: Grencso Istvan Duo (16 aprilie), Des Andras Trio (29 aprilie), Mizsei Zoltan și invitați săi (13 mai) și Papa Jazz (21 mai).

*
Galeria foto aferentă concertului o găsiți pe WWW.BIHORSTIRI.RO.

Milioane de sunete legate în „buchet” de trioul lui Balo Istvan

Experiențele (sau experimentele?) jazz de la Posticum au continuat în seara de 4 martie. Veteranul baterist Balo Istvan a fost liderul trioului care a evoluat pe str. Teiului în cadrul celor 10 concerte dedicate Pământului. Ștacheta a fost lăsată sus de tot de formația lui Agoston Bela (link), întrebarea majorității celor care au revenit la Posticum fiind „Oare va fi mai mult sau mai puțin avangardistă prestația din seara aceasta?”. Ei bine, nu sunt sigur că s-a putut da un răspuns la această întrebare, nici după plecarea din sala de spectacole. Chiar dacă, în mod clar, concertul formației lui Balo a fost mult mai muzical decât precedentul show, jazz-ul etalat de cei trei muzicieni a trecut mult peste limitele improvizațiilor regulamentare specifice stilului. Dar cine a zis că există limite în a improviza? Mai ales în jazz…

Alături de pianistul Pozsár Máté și de contrabasistul Ajtai Péter, Baló István a arătat cât de important poate fi ca o trupă de jazz – indiferent de câți componenți are – să aibă drept lider un tobar. „Bătrânul” nu pare să mai aibă necunoscute în de-ale meseriei și cred că ar ști să ne prezinte și în somn „manualul” lui Buddy Rich. De altfel, sper să nu greșesc foarte multe dacă spun că prin modul în care și-a pus la muncă setul de tobe, poate involuntar, Balo le-a adus omagiu celor doi titani ai ritmului: Rich și Gene Krupa.

Melodii lungi, împărțite în bucăți aparent fără legătură una cu alta, compoziții care au reușit să ilustreze cât se poate de bine denumiri de piese demne de rockul progresiv clasic al anilor 70: „De la răsărit, până la apus de Soare”, „Ritual” sau „Respect” fiind titluri care sunt extrem de permisive din punct de vedere muzical. Amintiți-vă, de exemplu, ce făceau cei de la Yes în monumentele muzicale precum „Awaken” sau „Revealing Science of God” (ca să numesc doar două dintre capodoperele formației progresive). Fidelul public orădean care se tot întoarce la Posticum pentru seri de jazz a avut parte și de o nouă compoziție a lui Balo, una care nici măcar nu avea titlu la ora respectivă și despre care autorul a spus că e punere față în față de note / sonorități care dau un tot, ceva rotund. Și așa a fost! Cu umpleri improvizate din partea pianistului Pozsar, dar și cu furtunoase succesiuni de acorduri venite din contrabasul lui Ajtai, piesa de final a încoronat un spectacol memorabil.

Iar pentru a fi în ton cu cerințele organizatorilor care dedică suita de concerte din această primăvară primului element de bază, pământul, și Terrei în sine), conducătorul trioului a opinat că ar trebui să utilizăm cu chibzuință resursele naturale ale Pământului. „Să trăim curat astfel încât să ne putem privi oricând în oglindă, având conștiința curată. Să facem în așa fel încât Pământul să poată fi casă pentru oameni și peste decenii, secole!”. Mulțumim, Balo Istvan! Koszonjuk szepen, Istvan!

*
Următorul concert jazz de la Posticum va avea loc în 25 martie, de la ora 19 (n.b.: urmăriți contul de Facebook al organizatorilor pentru confirmarea orei de începere). Invitați vor fi membrii cvartetului condus de Dresch Mihály.

*
Mai multe fotografii de la concertul Balo Istvan Trio pot fi văzute pe contul meu de Facebook.

Linda, vrăjitoarea de vocalize

A fost a doua seară din suita de 10 concerte jazz dedicate unuia dintre elementele de bază: pământul. Pe scena amenajată în „sufrageria” de la Centrul Posticum, în fața unui public (din păcate) extrem de restrâns (dar cunoscător!), au fost 3 muzicieni care au oferit un spectacol deosebit. Și neașteptat chiar și pentru cei care, în urmă cu câteva zile, au mai văzut-o la Oradea (n.b.: la Moszkva) pe solista Kovacs Linda. Absolventă de Conservator, artista a fost acompaniată de Feher Geza (chitară) și Horvath Balazs (contrabas), aceștia dovedindu-se un suport adecvat, de efect pentru muzica prestată sub conducerea Lindei. Cei trei au cântat în premieră în această formulă.

Cântăreața de jazz (are și diplomă!) a etalat un repertoriu din care au făcut parte atât compoziții originale, cât și reinterpretări ale unor artiști din Statele Unite ale Americii, țara de origine a jazz-ului și blues-ului. Atrăgând atenția printr-o prezență scenică simplă, Kovacs Linda și-a etalat talentul de vocalist profitând din plin și de tehnica ce i-a permis să își ofere, singură, vocalurile adiționale prin părți înregistrate live, la fața locului, și apoi redate în funcție de cerințele melodiei. Un memorabil moment a fost cel în care artista din Ungaria a dat citire unei poezii scrise de Hamvas Bela, înregistrând cuvintele spuse la microfon, după care a clădit o melodie în jurul versurilor împreună cu cei doi muzicieni de lângă ea.
Foarte plăcută și ca apariție fizică, Linda a atras repede atenția cu ajutorul unei voci curate și lucrate, capabilă de cele mai interesante și incitante combinații fonice.

Ca de obicei, nu am putut să mă abțin, am închis ochii și am făcut niște paralele. Prestația unguroaicei mi-a amintit de Ella Fitzgerald, de Linda Ronstadt (cele 3 albume înregistrate cu orchestra condusă de Nelson Riddle, în anii ’80), de Manhattan Transfer și chiar de Karen Carpenter (la tonalitățile mai joase). Din punct de vedere stilistic, l-am putut descoperi și pe George Benson (care e celebru pentru felul în care își acompaniază chitara cu vocalize). Cel mai interesant a fost să o vedem și să o ascultăm pe Linda în rol de Bobby McFerrin, scoțând tot felul de sunete pe care le integra în melodie.

Una dintre piesele de rezistență ale concertului de la Posticum a fost acea „Send Me Smiles” pe care chiar solista a compus-o și care a revenit la final, atunci când celor trei muzicieni li s-a cerut un bis. Artista a fost darnică, întrebând publicul dacă ar dori să reasculte o compoziție originală sau un cover. Unanim, participanții la concert au optat pentru prima variantă. În rest, iubitorii de jazz adunați la Posticum au oferit, printre altele, un medley din piese Cassandra Wilson, o prelucrare a clasicei compoziții „Birds and Bees” a lui Zoller Attila, chitarist emigrat în SUA – care i-a fost dascăl marelui Pat Metheny (cel care a și scos melodia din anonimat) -, precum și redarea excepțională a unei piese foarte dificile, „The Saga of Harrison Crabfeathers” a pianistului Steve Kuhn, una dintre clasicele jazz-ului cult.

Următorul concert de la Posticum, în cadrul serialului dedicat „pământului” ca element de bază, va avea loc în 18 februarie. Atunci, pe scena de pe str. Teiului vor fi alți artiști din sfera jazz-ului și anume trioul format din Ágoston Béla, Rubik Ernő Zoltán și Bágyi Balázs. Ar fi păcat să ratați aceste evenimente muzicale!

Mai multe fotografii de la concertul din 4 februarie, cu Kovacs Linda și colegii ei, veți putea vedea pe contul meu de Facebook.

Au inaugurat terasa de jazz, la Posticum

Weekendul trecut a început într-un mod magistral pentru orădenii iubitori de jazz. De fapt, pentru cei care au aflat de concertul trioului condus de fiul celebrului pianist maghiar Szakcsi Lakatos Bela.
Szakcsi jr. a venit la Oradea însoţit de doi muzicieni care şi-au dovedit priceperea în faţa unui public avizat, dar destul de mic la număr. Contrabasistul Peczek Krisztian şi bateristul Balazs Elemer au asigurat suportul muzical adecvat pentru improvizaţiile măiastre ale lui Szakcsi Lakatos, ale cărui degete zburdau pe claviatura pianinei.  Ritmuri de swing şi de jazz clasic se schimbau între ele, scoţând aplauze de la spectatorii care au arătat că apreciază fiecare notă auzită. În repertoriul serii de vineri, 28 august, s-au strecurat şi două compoziţii clasice, „Bye Bye Blackbird” şi „Autumn Leaves”.
Concertul de pe terasa centrului Posticum (strada Teiului) a însemnat şi deschiderea unui şir de asemenea evenimente, în cadrul cărora orădenii vor putea asculta o serie de interpreţi deosebit de talentaţi. Totodată, după cum au promis organizatorii, vor urma şi seri muzicale tematice, la care iubitorii genului sunt aşteptaţi cu mare drag.
Dacă despre concertul trioului Szakcsi – Peczek – Balazs se poate vorbi doar la superlativ, o biluţă neagră poate fi acordată organizatorilor şi asta din cauza slabei mediatizări a evenimentului muzical.
E drept că astfel de spectacole sonore se adresează cunoscătorilor, însă refuz să cred că Oradea nu are decât vreo 130 – 140 de iubitori de jazz. Cam acesta a fost numărul celor prezenţi la Posticum. Şi asta în condiţii de intrare gratuită!
Poate că data viitoare vor fi lipite măcar câteva afişe prin oraş, concertul următor beneficiind de o popularizare mai amplă şi nu doar de trimiterea unor E-mailuri.

Jazz în aer liber, la Posticum, vineri seara

În lipsa unui adevărat club de jazz (atât de dorit la Oradea!), iubitorii genului pot să se bucure de preocuparea celor de la centrul Posticum (strada Teiului) pentru organizarea de evenimente muzicale cu adevărat deosebite.
Vineri, 28 august, de la ora 20, pe terasa de la Posticum, vor concerta membrii trioului condus de pianistul Szakcsi Lakatos Bela. ATENŢIE: este fiul celebrului pianist maghiar care a ajuns pe culmile jazz-ului, fiind apreciat peste tot în lume şi de către zeii stilului.
Szakcsi jr. păşeşte cu încredere pe urmele tatălui său; de altfel, toată familia se hrăneşte cu muzică… La Oradea, alături de el vor veni contrabasistul Lakatos Peczek Krisztian şi tobarul Balazs Elemer (pe care amatorii de jazz de aici l-au putut deja vedea). Despre Krisztian, organizatorii spun că, deşi are doar 20 de ani, este deja un virtuoz al instrumentului său şi că merită să îi reţinem numele.
În ideea că va fi un nou concert de zile mari, sper ca orădenii să se mobilizeze pentru a vedea şi asculta o prestaţie muzicală reală. Cu atât mai mult cu cât singurii bani pe care va trebui să-i scoată din buzunar vor fi pentru eventualele băuturi consumate.
Mai pe româneşte, intrarea la concert este liberă!

*foto: passzio.hu

A murit Les Paul!

Unii veţi întreba, în bunul stil românesc: „Da’ cine dracu’ a fost Les Paul?!”.
Ei bine, pentru fanii de jazz şi iubitorii de sunete de chitară electrică, Les Paul este o icoană. La fel şi pentru muzicienii care, într-un procent covârşitor, au folosit de-a lungul timpului cel puţin unul dintre cele mai îndrăgite instrumente din muzica rock: chitara Gibson Les Paul.
Veteranul muzician şi inventator a decedat în data de 13 august, în urma unor complicaţii generate de pneumonie, la White Plains Hospital din New York. Les Paul avea 94 de ani împliniţi (artistul s-a născut în iunie 1915).
Pentru a consulta biografia şi discografia lui, accesaţi acest link.
În ceea ce priveşte activitatea sa ca muzician, primul album l-a înregistrat în 1944, iar ultimul a apărut chiar anul trecut, în urma unui eveniment deosebit în cadrul căruia o serie de muzicieni au evoluat alături de el, pentru a omagia deceniile lungi în care Les Paul a contribuit din plin la făurirea istoriei rock-ului şi jazz-ului, dar şi la dezvoltarea chitarei electrice (foto mic – chitara standard Gibson Les Paul, fabricată în 1959).
Puteţi intra şi pe site-ul oficial al lui Les Paul, accesând acest link.
Ca fapt divers, cred că e bine să ştim că Les Paul a fost naşul lui Steve Miller (da, cel de la Steve Miller Band!) şi i-a şi predat acestuia prima lecţie de chitară.
Iată şi o scurtă listă a celor care îi folosesc (sau i-au folosit) chitara Gibson: Slash (Guns’n’Roses), George Harrison, Paul McCartney, Trey Anastasio, Ace Frehley (Kiss), Keith Richards (Rolling Stones), Brian Welch (The Shadows), Steve Lukather (Toto), Larry Carlton, BB King, Randy Bachman, Mick Ralphs (Bad Company) etc.

*foto: dolphinmusic.co.uk