Când și palmele fac muzică: Jazz de mare finețe, cu Des Andras Trio, la Centrul Posticum

Foarte frumos. Așa aș caracteriza, dacă aș avea voie să folosesc doar două cuvinte, spectacolul muzical dat sâmbătă (29 aprilie) de muzicienii maghiari care alcătuiesc Des Andras Trio. A fost antepenultimul act al seriei de 10 concerte dedicate Pământului, împerecherea de aseară fiind perfectă. Subiectul propus de organizatorii de la Posticum s-a mulat perfect pe albumul proaspăt al formației din Ungaria. el se cheamă „Gardening” și tocmai ce fusese scos pe piață…

*
Articolul integral, o galerie foto și o filmare de la concert pot fi găsite pe BIHORSTIRI.RO.

Un artist emerit a cântat la Posticum. Interesează? Ar trebui!

Șirul de 10 concerte jazz dedicate Terrei, organizate la Centrul Posticum de pe str. Teiului, au ajuns la jumătate. Sâmbătă (25 martie) „familia” iubitorilor de jazz de la Oradea a avut parte de o dublă surpriză: recitalul în sine și trupa extinsă. Pentru că liderul grupului, artistul emerit Dresch Mihaly a venit cu un cvintet și nu cu obișnuitul său cvartet.

Muzicianul impune respect chiar și fără să înceapă să cânte. Ajunge să îl vezi cum se comportă: limbajul trupului trădează un om simplu, deschis, decent și foarte iubitor de ceea ce face. Și încă ceva: spre deosebire de mulți șefi de orchestră, Dresch (mi-)a părut mult mai atent la colegii săi de trupă, prezentându-i de mai multe ori în timpul concertului și oferindu-le spațiu pentru desfășurare și ca soliști. Evident, în măsura posibilităților lăsate de compozițiile prestate la Oradea.

Omul gândește la fel de simplu (dar sănătos!) atunci când, conform obiceiului de la Posticum, este rugat să își spună gândurile referitoare la Pământ. Artistul din Ungaria leagă, în mod natural, subiectul de viață, de modul în care ar trebui să o trăim astfel încât să nu avem regrete, dar fără să sărim calul. Adică și cu gândul la cei care vin după noi. Și, foarte important, în opinia lu Dresch Mihaly este să facem în viață ceea ce ne place, cu maximă dăruire, dar și să acceptăm trinitatea Pământ – cer – Dumnezeu.

Mare maestru al instrumentelor de suflat din jazz și din muzica populară maghiară, Dresch a venit la Oradea cu 4 acompaniatori: Bognár András (contrabas), Csoóri Sándor jr (vioară și ceva combinație între mandolină, balalaikă și bouzouki), Szabó Dániel (țambal) și Brasnyo Antal (violă). Cel din urmă nu era, inițial, pe lista de „pasageri” pentru concertul de aseară, dar schimbarea de ultimă oră a fost foarte binevenită. Un veteran al scenei din Ungaria (și nu numai), Brasnyo a devenit iubit și de fanii de jazz mai ales în urma unor colaborări cu celebrul Lajko Felix.

Muzica? Sincer, nu a fost concertul la care să aibă vreun rost să îți notezi titlurile melodiilor. Adevărul e că, în mare parte, nici nu îți dădeai seama când se încheie o piesă și când începe următoarea. Compoziții proprii, în proporție de 90% de inspirație folclorică din țara vecină, au răsunat timp de peste 90 de minute. Dresch și colegii săi de trupă ne-au trecut printr-un repertoriu în care proporția jazz – folk (unguresc) a fost cam de 40% – 60%. Liderul formației și-a etalat arsenalul de fluiere, clarinet și, desigur saxofon. Și, cu tot respectul pentru toate trupele care au cântat până acum la Oradea folosind și acest instrument, aș remarca faptul că saxul lui Dresch Mihaly a sunat cel mai adevărat. Adică cel mai conform cu ceea ce s-ar cere în cele mai renumite cluburi de gen din lume.

Setlistul ales pentru Oradea i-a dus pe spectatori cu gândul de la plimbări prin pustă, la deplasări cu barca în zone cu stufăriș și la seri toride de vară terminate cu o masă copioasă la o „csarda” specifică. Combinația de instrumente tradiționale și, pe alocuri, vocea unui Dresch Mihaly complet scufundat în muzica interpretată au generat, chit că sună a șablon, o atmosferă fantastică ce nu poate fi redată în cuvinte. Ar fi trebuit să fiți acolo. Poate data viitoare.

Concertele de la Posticum, centrate pe importanța prezervării Pământului, vor continua în 8 aprilie cu apariția scenică a Trio Squelini și a Dittei Rohman. Reamintesc că vor mai cânta următorii: Grencso Istvan Duo (16 aprilie), Des Andras Trio (29 aprilie), Mizsei Zoltan și invitați săi (13 mai) și Papa Jazz (21 mai).

*
Galeria foto aferentă concertului o găsiți pe WWW.BIHORSTIRI.RO.

Milioane de sunete legate în „buchet” de trioul lui Balo Istvan

Experiențele (sau experimentele?) jazz de la Posticum au continuat în seara de 4 martie. Veteranul baterist Balo Istvan a fost liderul trioului care a evoluat pe str. Teiului în cadrul celor 10 concerte dedicate Pământului. Ștacheta a fost lăsată sus de tot de formația lui Agoston Bela (link), întrebarea majorității celor care au revenit la Posticum fiind „Oare va fi mai mult sau mai puțin avangardistă prestația din seara aceasta?”. Ei bine, nu sunt sigur că s-a putut da un răspuns la această întrebare, nici după plecarea din sala de spectacole. Chiar dacă, în mod clar, concertul formației lui Balo a fost mult mai muzical decât precedentul show, jazz-ul etalat de cei trei muzicieni a trecut mult peste limitele improvizațiilor regulamentare specifice stilului. Dar cine a zis că există limite în a improviza? Mai ales în jazz…

Alături de pianistul Pozsár Máté și de contrabasistul Ajtai Péter, Baló István a arătat cât de important poate fi ca o trupă de jazz – indiferent de câți componenți are – să aibă drept lider un tobar. „Bătrânul” nu pare să mai aibă necunoscute în de-ale meseriei și cred că ar ști să ne prezinte și în somn „manualul” lui Buddy Rich. De altfel, sper să nu greșesc foarte multe dacă spun că prin modul în care și-a pus la muncă setul de tobe, poate involuntar, Balo le-a adus omagiu celor doi titani ai ritmului: Rich și Gene Krupa.

Melodii lungi, împărțite în bucăți aparent fără legătură una cu alta, compoziții care au reușit să ilustreze cât se poate de bine denumiri de piese demne de rockul progresiv clasic al anilor 70: „De la răsărit, până la apus de Soare”, „Ritual” sau „Respect” fiind titluri care sunt extrem de permisive din punct de vedere muzical. Amintiți-vă, de exemplu, ce făceau cei de la Yes în monumentele muzicale precum „Awaken” sau „Revealing Science of God” (ca să numesc doar două dintre capodoperele formației progresive). Fidelul public orădean care se tot întoarce la Posticum pentru seri de jazz a avut parte și de o nouă compoziție a lui Balo, una care nici măcar nu avea titlu la ora respectivă și despre care autorul a spus că e punere față în față de note / sonorități care dau un tot, ceva rotund. Și așa a fost! Cu umpleri improvizate din partea pianistului Pozsar, dar și cu furtunoase succesiuni de acorduri venite din contrabasul lui Ajtai, piesa de final a încoronat un spectacol memorabil.

Iar pentru a fi în ton cu cerințele organizatorilor care dedică suita de concerte din această primăvară primului element de bază, pământul, și Terrei în sine), conducătorul trioului a opinat că ar trebui să utilizăm cu chibzuință resursele naturale ale Pământului. „Să trăim curat astfel încât să ne putem privi oricând în oglindă, având conștiința curată. Să facem în așa fel încât Pământul să poată fi casă pentru oameni și peste decenii, secole!”. Mulțumim, Balo Istvan! Koszonjuk szepen, Istvan!

*
Următorul concert jazz de la Posticum va avea loc în 25 martie, de la ora 19 (n.b.: urmăriți contul de Facebook al organizatorilor pentru confirmarea orei de începere). Invitați vor fi membrii cvartetului condus de Dresch Mihály.

*
Mai multe fotografii de la concertul Balo Istvan Trio pot fi văzute pe contul meu de Facebook.

Muzică, țărână, topograf, Lună. Concert jazz total ieșit din tipare, la Posticum

Chiar și cei mai noncoformiști și mai deschiși iubitori de muzici speciale din Oradea și-au luat-o peste ceafă. Sâmbătă, 18 februarie, trioul maghiar condus de suflătorul Agoston Bela a oferit un moment care nu poate fi catalogat decât cu mari eforturi. Dacă spunem că a fost jazz, e prea puțin. Dacă zicem jazz experimental, tot nu e de ajuns. Dacă vorbim despre foarte multă improvizație, e normal căci jazz-ul pe așa ceva se bazează. Dar cele aproximativ 100 de persoane adunate în prima parte a concertului (n.b.: numărul scăzând semnficativ pentru repriza a doua…) au avut parte și de teatru, respectiv de incursiuni în astronomie și geodezie.

A treia parte din seria de concerte de la Posticum dedicate Pământului și-a atins, pare-se apogeul. Deși vor mai fi 7 concerte incluse în suită, va fi dificil ca cineva să egaleze modul absolut aparte în care artiștii de aseară s-au raportat la tema dată de gazde. Ágoston Béla este foarte cunoscut și pentru o anumită parte a cetățenilor orădeni datorită activității sale în cadrul uneia dintre cele mai în vogă trupe underground din Ungaria, Kispal es a Borz. Muzicianul evoluează la tot felul de instrumente de suflat (saxofon, clarinet etc.), dar are și părți vocale și chiar „recită” în ritm de rap, după cum a dovedit în concertul de la Posticum. Lângă el, pe scenă, au fost Rubik Ernő Zoltán (pian, percuție) și Bágyi Balázs (percuție, pian). La toți trei se adaugă „instrumentele” cele mai noi din jazz: hărțile topografice și pământul.

Conformându-se subiectului suitei de concerte din această perioadă a anului, artiștii din țara vecină au alcătuit un repertoriu dedicat 100% cerințelor. Practic, în afară de maximum 3 piese (printre care o versiune specială de la clasica „My Funny Valentine” …

CONTINUAREA ȘI O GALERIE FOTO VOR FI PE WWW.BIHORSTIRI.RO

Linda, vrăjitoarea de vocalize

A fost a doua seară din suita de 10 concerte jazz dedicate unuia dintre elementele de bază: pământul. Pe scena amenajată în „sufrageria” de la Centrul Posticum, în fața unui public (din păcate) extrem de restrâns (dar cunoscător!), au fost 3 muzicieni care au oferit un spectacol deosebit. Și neașteptat chiar și pentru cei care, în urmă cu câteva zile, au mai văzut-o la Oradea (n.b.: la Moszkva) pe solista Kovacs Linda. Absolventă de Conservator, artista a fost acompaniată de Feher Geza (chitară) și Horvath Balazs (contrabas), aceștia dovedindu-se un suport adecvat, de efect pentru muzica prestată sub conducerea Lindei. Cei trei au cântat în premieră în această formulă.

Cântăreața de jazz (are și diplomă!) a etalat un repertoriu din care au făcut parte atât compoziții originale, cât și reinterpretări ale unor artiști din Statele Unite ale Americii, țara de origine a jazz-ului și blues-ului. Atrăgând atenția printr-o prezență scenică simplă, Kovacs Linda și-a etalat talentul de vocalist profitând din plin și de tehnica ce i-a permis să își ofere, singură, vocalurile adiționale prin părți înregistrate live, la fața locului, și apoi redate în funcție de cerințele melodiei. Un memorabil moment a fost cel în care artista din Ungaria a dat citire unei poezii scrise de Hamvas Bela, înregistrând cuvintele spuse la microfon, după care a clădit o melodie în jurul versurilor împreună cu cei doi muzicieni de lângă ea.
Foarte plăcută și ca apariție fizică, Linda a atras repede atenția cu ajutorul unei voci curate și lucrate, capabilă de cele mai interesante și incitante combinații fonice.

Ca de obicei, nu am putut să mă abțin, am închis ochii și am făcut niște paralele. Prestația unguroaicei mi-a amintit de Ella Fitzgerald, de Linda Ronstadt (cele 3 albume înregistrate cu orchestra condusă de Nelson Riddle, în anii ’80), de Manhattan Transfer și chiar de Karen Carpenter (la tonalitățile mai joase). Din punct de vedere stilistic, l-am putut descoperi și pe George Benson (care e celebru pentru felul în care își acompaniază chitara cu vocalize). Cel mai interesant a fost să o vedem și să o ascultăm pe Linda în rol de Bobby McFerrin, scoțând tot felul de sunete pe care le integra în melodie.

Una dintre piesele de rezistență ale concertului de la Posticum a fost acea „Send Me Smiles” pe care chiar solista a compus-o și care a revenit la final, atunci când celor trei muzicieni li s-a cerut un bis. Artista a fost darnică, întrebând publicul dacă ar dori să reasculte o compoziție originală sau un cover. Unanim, participanții la concert au optat pentru prima variantă. În rest, iubitorii de jazz adunați la Posticum au oferit, printre altele, un medley din piese Cassandra Wilson, o prelucrare a clasicei compoziții „Birds and Bees” a lui Zoller Attila, chitarist emigrat în SUA – care i-a fost dascăl marelui Pat Metheny (cel care a și scos melodia din anonimat) -, precum și redarea excepțională a unei piese foarte dificile, „The Saga of Harrison Crabfeathers” a pianistului Steve Kuhn, una dintre clasicele jazz-ului cult.

Următorul concert de la Posticum, în cadrul serialului dedicat „pământului” ca element de bază, va avea loc în 18 februarie. Atunci, pe scena de pe str. Teiului vor fi alți artiști din sfera jazz-ului și anume trioul format din Ágoston Béla, Rubik Ernő Zoltán și Bágyi Balázs. Ar fi păcat să ratați aceste evenimente muzicale!

Mai multe fotografii de la concertul din 4 februarie, cu Kovacs Linda și colegii ei, veți putea vedea pe contul meu de Facebook.

Cvartetul Bolla Gabor la Posticum, în Oradea

Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 7 seara, iubitorii de jazz orădeni vor avea parte de un spectacol sonor oferit de cvartetul condus de saxofonistul Bolla Gabor. Student al Academiei de Muzică “Liszt Ferenc” din Budapesta, Bolla este considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai tinerei generaţii din ţara vecină.
Locaţia concertului: Centrul Posticum (Oradea – strada Teiului).
Preţul unui bilet este de 10 lei, iar participanţii vor participa la o tombolă.