Hakeshet Klezmer Band live la Filarmonica orădeană

Nu demult întoarsă de pe meleaguri străine, foarte îndepărtate, trupa orădeană Hakeshet Klezmer Band va urca din nou pe scena locală a Filarmonicii de Stat. Evenimentul muzical va avea loc miercuri, 9 decembrie, de la ora 19.
În ultima perioadă, formaţia de klezmer din Oradea a avut o agendă foarte încărcată. Potrivit lui Andrei Seidler, unul dintre membrii de bază, muzicienii de pe malurile Crişului Repede au fost solicitaţi să deschidă primul festival european de mizică klezmer din România, „JAZZ MEETS KLEZMER”, organizat de Forumul Cultural Austriac de pe lângă Ambasada Austriei în România. Festivalul s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 3 – 8 noiembrie şi au mai participat formatii din Ungaria, Cehia, Austria şi Polonia. Reveniţi din capitală, orădenii şi-au făcut valizele pentru o deplasare mult mai lungă şi, în data de 6 noiembrie, au pornit la festivalul „Klezfiesta”, organizat la Buenos Aires (Argentina).
Mai multe puteţi citi aici.

Şi iată că a fost concert Mezzoforte la Oradea!

Voi fi un pic rău la începutul acestei cronici. Îmi cer scuze pentru relativa întârziere cu care public. Am avut şi altele de făcut, dar acum mă grăbesc să scriu despre concertul Mezzoforte de la Oradea. Mă grăbesc şi pentru că observ că acest happening muzical a înflăcărat spiritele internauţilor, unul dintre cele mai căutate subiecte, azi, pe acest blog fiind tocmai evenimentul muzical de luni, 23 noiembrie. De asemenea, aş vrea să le întind o mână de ajutor şi colegilor din presa cu acte în regulă, nu de alta, dar am vazut mulţi ziarişti la concert, însă niciun feedback în ziare sau pe site-urile publicaţiilor. Bănuind motivele principale ale acestei “tăceri”, mă mobilizez să scriu povestea văzută prin ochii mei şi auzită cu urechile mele. Iar celor care, din nou, mă vor arăta cu degetul că sunt mult prea înfierbântat şi ultra-subiectiv, le răspund: da! Sunt! Şi îmi permit să fiu subiectiv în condiţiile în care cunosc şi ascult Mezzoforte din 1989 şi nu aş fi crezut vreodată că am să-i văd live în oraşul meu natal…

Muzicienii de la Mezzoforte au pornit dimineaţa de la Budapesta şi au ajuns la Oradea în jurul orei 15. Cazaţi la Hotel Elit, băieţii au venit cu un rând de haine, o parte dintre instrumentele de care au nevoie în spectacol şi cu propriul lor inginer de sunet. Ca orice trupă care se respectă. Iar rostul acestui om “în plus” l-am desluşit în sala de concert. Am fost “desemnat” să stau prin preajma trupei de către amicul Joe Balogh, unul dintre cei doi organizatori ai evenimentului. Adică, ideea era că Joe ştia că sunt (şi eu) un mare fan, că voi dori să stau de vorbă un pic mai altfel cu invitaţii nordici şi că mă descurc binişor cu islandeza. Ha ha! Am glumit! Evident că nu ştiu nicio boabă în această limbă, dar cunosc două-trei cuvinte în engleză. Aşa că urma să fie OK partea de comunicare.
În fine, ajungând la hotel, îi salut, fac cunoştinţă rapid cu ei (by the way, sunt teribil de simpatici, dar nu acesta va fi singurul lor atu!), îi întreb dacă au călătorit bine, dacă sunt în regulă camerele şi trecem la treabă. Inginerul de sunet nu vrea să lase nimic pe mâna hazardului. Deşi, din start, trupa a informat că va avea nevoie de vreo 2 ore de probe de sunet, acest lucru a devenit din ce în ce mai clar după primul schimb de vorbe dintre subsemnatul şi omul de la butoanele consolei de mixaj. Bărbatul de vreo 50 de ani mă întreabă de sală. La fel şi cei trei membri ai trupei Mezzoforte care se aflau în acel moment în hol: claviaturistul Eythor Gunnarsson, tobarul Gulli Briem şi basistul Johann Asmundsson. În doi timpi şi trei mişcări, băieţii se bagă în microbuz şi suntem pe drumul care duce la Filarmonica de Stat. După câteva minute, 50% din trupa care va cânta live în faţa publicului de la Oradea îşi descărca obiectele muncii. O parte din ele, căci firma de sonorizare era deja pe scenă şi construia “decorul” concertului. Zeci şi zeci de metri de cabluri, sute de kilograme de echipamente (lumini, boxe şi instrumente) aşteptau să fie puse la loc în aşteptarea celor care vor face ca sala “Enescu-Bartok” să răsune de un jazz de calitate. Din toate punctele de vedere.Fără să stea prea mult pe gânduri, în timp ce microbuzul a mers înapoi la hotel pentru a aduce la locul faptei şi pe ceilalţi componenţi ai grupului, primii trei muzicieni au început să se instaleze. M-am aşezat pe margine şi i-am urmărit cu atenţie. Pentru mine, un om care, de la vârsta de nici 14 ani (adică de aproape 20 de ani!), ascult Mezzoforte, am toate discurile şi le cunosc muzica par coeur, a fost o experienţă pentru o viaţă întreagă. Am mai fost prezent la câteva probe de sunet, dar la niciuna nu am fost atât de aproape de personajele principale. Să vezi modul în care instrumentiştii îşi pregătesc “uneltele” pentru ca să le poată exploata la maximum, pentru un fan adevărat, este ceva aparte. Normal, durata individuală a pregătirilor este dată de complexitatea şi de rolul instrumentelor. Dar ce vorbesc? În muzica Mezzoforte nu există instrument care să nu fie important!
Dovedind pregătirea sa muzicală şi greutatea sa în materie de compoziţie şi orchestrare, Eythor are prioritate. Rack-ul său cu clape şi un mixer separat, cu 16 canale, îl îngrădesc pe muzicianul care a cerut claviaturi Yamaha Motif şi Nord Lead. După cablările de rigoare şi ajustarea volumului din căşti, clăparul îi face pe plac inginerului de sunet şi umple sala Filarmonicii de sunete magice. Culmea, încă nici nu a început muzica efectivă, dar nişte acorduri extrem de melodioase pun deja la încercare sistemul de amplificare. În acest răstimp, un alt mare profesionist al trupei, Gulli Briem acordează tobele cu ajutorul cheii speciale, obiect nelipsit din gentuţa unui percuţionist care se respectă. Apoi, tobarul montează cinelele Paiste pe care le-a adus de acasă şi, de asemenea, pedalele pentru toba mare. De ce pedale? Pentru că se foloseşte de două: una simplă şi una cu dublă percuţie, în funcţie de solicitările piesei. Gulli acordă aşa o atenţie pregătirilor premergătoarele soundcheck-ului de parcă ar fin în studio, înainte de o înregistrare importantă. De ce mă mir? Aşa fac toţi profesioniştii.
Vis-a-vis de Eythor îşi are locul al doilea claviaturist, care e şi trompetist, germanul Sebastian Studnitsky, care s-a alăturat formulei live Mezzoforte în anul 2006. La el, treburile sunt mai simple: un Yamaha Motif cablat, că instrumentul de suflat nu necesită nimic special, decât un microfon funcţional şi un muştiuc. Însă, din câte se pare, clapa neamţului cauzează probleme şi scoate peri albi inginerului de sunet, dar şi responsabilului cu sonorizarea, care a şi-a făcut norma de kilometri între imensa consolă din partea din spate a sălii şi scenă pentru a face diverse combinaţii pentru a vedea care-i buba. Pe scurt, scula scotea sunet mono, deşi setările erau pentru stereo. După vreo 15 minute bune de bibilit, scos, inversat şi reinversat cabluri, lucrurile s-au rezolvat. A dispărut şi “brum”-ul general spre bucuria băsarului Johann, tip extraordinar de prietenos şi care urma să facă furori în cadrul concertului. Un “simplu” Sadowski cu 5 coarde face cât o serie de crix-craxuri la alţi “artişti”. Nordicul s-a concetat la amplif şi a început să îşi încălzească degetele. Cred că puteam să-l ascult ore în şir. În solo.
După un periplu de vreo 30 de minute în care am fost cu Joe să mai aranjăm nişte probleme de catering, mi-am reluat locul în sala “Enescu-Bartok” pentru a asista la restul soundcheck-ului. Între timp, au apărut şi ceilalţi muzicieni: saxofonistul Oskar Gudjonsson şi chiaristul Bruno Mueller. Nici ei nu au necesitat prea multe pregătiri: un microfon ataşat la sax, respectiv expunerea şi conectarea la consolă a “covorului” de efecte de chitară. Cei doi nici nu s-au băgat în seamă, lăsându-i pe colegii lor mai „problematici” să îşi facă damblaua. În cele din urmă, vorba lui Shakespeare, totul e bine când se termină cu soundcheck efectiv; aşa că, Mezzoforte îşi încearcă ştiinţa pe piesa „High Season” (de pe albumul „Playing For Time”, 1989). Grupul prestează până la OK-ul primit de la masa de mixaj. Iar când sunetistul zice OK, înseamnă că formaţia va suna la fel de bine ca oriunde în lume. Evident dacă nimeni nu pune mâna pe butoane, setări şi gainuri. So, let the hostilities begin!

Garden party, în prag de decembrie, la Oradea
În analiza concertului Mezzoforte de la Oradea am un mare avantaj. Pe lângă faptul că le cam ştiu pe de rost albumele (scuze că mă laud, dar copilul şi cunoştineţele muzicale sunt principalele mele motive de laudă, rareori, când am ocazia…), un alt sprijin deosebit în savurarea prestaţiei islandezilor l-a constituit faptul că, încă din aprilie, am putut vedea şi revedea DVD-ul “Live In Reykjavik”, apărut în ianuarie. Delicatesa audio-video imprimată pe disc mi-a permis să compar şi să observ rapid, dacă este cazul, diferenţe în materie de abordare calitativă de către artişti. Ei bine, nu a fost cazul! Chiar dacă a fost ceva mai scurt decât materialul de pe DVD, spectacolul de la Oradea nu a fost unul second-hand, ci unul care a oferit 100% din talentul şi energia muzicienilor. Evident, având în spate materialul video editat oficial în acest an, trupa Mezzoforte şi-a construit show-ul de pe Crişul Repede pe scheletul principal al concertelor care au stat la baza lui “Live In Reykjavik”. Cei care sunteţi familiarizaţi cu melodiile formaţiei veţi tresări la auzul unor titluri precum “Icebraker”, “E.G. Blues”, “Prime Time” sau celebrul “Garden Party”, care a deschis calea succeselor internaţionale ale tinerilor islandezi de la Mezzoforte, în 1983. Nu pot să nu remarc că, la Oradea, show-ul a început în mod exploziv cu “Check It In”, piesa de deschidere a albumului “Rising” (1985), bucată perfectă pentru a-ţi face sângele să fiarbă.
În sala “Enescu-Bartok” a Filarmonicii, în seara de 23 noiembrie, a fost o sinergie. Muzica rafinată, melodioasă şi interpretată enervant de corect s-a întâlnit cu buna dispoziţie a instrumentiştilor şi, foarte important, cu un public extaziat. Dar nu snob! Sau poate mai puţin snob decât la alte evenimente culturale mai cu ştaif organizate pe la noi. Şi spun asta pentru că, din câte am aflat de la organizatori, bilete au fost rezervate de săptămâni bune, iar fanii Mezzoforte au venit la concert şi din oraşe precum Arad, Carei, Satu Mare şi Baia Mare. Dovadă că oamenii nu au făcut deplasarea la nimereală, ci au ştiut pentru ce vin. În ciuda unor zvonuri mai mult decât hazlii (dar deosebit de supărătoare!) cum că nu ar fi vorba despre adevărata trupă, ci despre o variantă de mâna a doua, cu înlocuitori, a formaţiei din Islanda. Acum, după ce evenimentul s-a consumat, trebuie să recunosc că, într-adevăr, nu a fost Mezzoforte clasic. A fost un grup care a venit la Oradea cu doi muzicieni care nu fac parte din lineup-ul original. Şi fără chitaristul Fridrik Karlsson, unul dintre întemeietorii trupei, dar care nu mai concertează, locuind la Londra şi participând doar la munca din studio. În schimb, pentru acurateţea informării cititorilor, vă spun că Fridrik apare – alături de Bruno Mueller – pe DVD-ul deja invocat.
Dar să revin…Având deja în minte prestaţia de la Reykjavik, chiar am fost curios dacă Mezzoforte vin la Oradea cu un spectacol mai puţin elaborat sau dacă muzicienii vor arăta un interes la fel de mare pentru satisfacerea publicului din acest oraş din România, precum au făcut-o în capitala ţării lor de origine. Plus că citisem pe Internet recenzii extraordinar de elogioase de la fani din cele mai diverse ţări în care băieţii au călătorit în cadrul actualului turneu. Contractul prevedea 90 de minute de muzică. Ei bine, a fost mai mult. Cu bis-ul de rigoare. Însă nu am voie să ajung la bis înainte de a scrie apăsat: concertul de la Oradea a fost la fel de profesionist precum cel apărut pe DVD!
Trupa nu s-a zgârcit în ceea ce priveşte consumul de energie şi a pus pe jar auditoriul cu perfecţiunea interpretării melodiilor. La fel, s-a putut remarca virtuozitatea membrilor trupei, fiecare dintre cei şase muzicieni având ocazia să arate ce ştie. Pe primul loc în materie de solistici l-aş pune pe omul care bate pieile, Gulli Briem (tipul seamănă izbitor cu actorul Kevin Bacon…), care a încântat cu două solo-uri de tobe. Apoi, partenerul de la secţiunea ritmică, basistul Johann Assmundsson s-a îngrijit să dovedească publicului orădean că adoră slapping-ul. Un moment memorabil al serii de 23 noiembrie a fost cel în care Gulli şi Johann au repetat o scenă de pe DVD, tobarul făcând un solo de bas, bătând cu stick-urile de tobe coardele Sadowsky-ului (vezi poza de mai sus). O premieră pentru fanii de jazz orădeni! Cât despre repertoriu, acesta s-a axat pe principalele discuri ale grupului: “Surprise Surprise”, “No Limits” (1987), “Rising”, dar şi cel mai recent album de studio, “Forward Motion” (2004). Vă recomand să faceţi rost de material, una dintre cele mai elaborate piese de pe acest disc fiind interpretată la Filarmonică: “Beyond The Horizon”…
Encore-ul de la Oradea a fost cerut de întreaga sală, care i-a readus pe scenă pe cei de la Mezzoforte în sunetul unui ocean de aplauze. Iar plutirea muzicală s-a reluat cu un medley realizat din trei compoziţii care, în original, apar pe excelentul “Observations” (1984). Este vorba despre “Midnight Sun”, “Spring Fever” şi “Rockall”, redate cu o energie debordantă.
Pentru trupă, show-ul s-a încheiat. Dar pentru fanii prezenţi, sfârşitul show-ului a însemnat începutul episodului 2: întâlnirea cu muzicienii şi sesiunea de autografe. Deşi obosiţi, membrii formaţiei au ieşit pe coridor şi au răspuns cu prietenie tuturor solicitărilor de semnături şi fotografii. Mezzoforte au semnat de toate: afişe, discuri vinil, bilete şi au făcut şi o vânzare considerabilă de DVD-uri. Câteva zeci de bucăţi au trecut precum pâinea caldă, muzicienii fiind deosebit de surprinşi de gradul de simpatie de care au avut parte la Oradea.
Seara a fost una care a mulţumit ambele părţi ale baricadei. Spectatorii au ajuns să îşi vadă visul muzical cu ochii, la ei acasă. Iar componenţii trupei pot adăuga pe lista locurilor vizitate un nou oraş, de care nu mai auziseră, dar pe care au promis că îl vor vizita din nou. Poate chiar ca şi turişti.
De data asta, Mezzoforte nu au avut timp să se plimbe, dar le-am dat asigurări că merită să revină şi cu alt scop decât cel de a presta un concert.
De la Oradea, grupul s-a întors la Budapesta, unde au luat avionul pentru a ajunge la Sofia. Turneul actual se va încheia după al doilea concert din capitala Bulgariei, prevăzut pentru joi, 26 noiembrie. Planurile jazz-rockerilor sunt multe, pentru 2010. Printre altele, ei sunt deja planificaţi pentru a apărea în cadrul festivalului Internaţional de Jazz de la Cape Town (Africa de Sud), în data de 3 aprilie.
*
Urmează să postez şi un interviu în exclusivitate pe care mi l-a acordat tobarul Gulli Briem.

Cronica show-ului MEZZOFORTE e în curs de redactare

Cred că nu mai trebuie să vă spun că aseară (luni, 23 noiembrie) am fost la concert.
La unul dintre cele mai bune spectacole muzicale pe care Oradea le-a găzduit în ultimii 20 de ani.
Nu exagerez şi nu sunt (doar) cuvintele mele. Aproape 400 de oameni s-au înghesuit la Filarmonica de Stat pentru a-i vedea la muncă pe islandezii şi germanii care formează în 2009 trupa Mezzoforte. Ceea ce, pentru un eveniment cultural pe bază de bilete (şi nu chiar ieftine!), este mare lucru! Graţie prieteniei deosebite cu organizatorii de la Aria Productions, am avut şansa să fiu în apropierea grupului încă de la sosirea lor pe pământ românesc. Am participat la probele de sunet, am discutat cu ei şi, încă o dată, am putut să mă conving de profesionismul cu care muzicienii au abordat acest concert. Deşi Oradea nu e ditamai metropola, iar băieţii nu au mai „pupat” public în România, decât în 2005, la Bucureşti. Cu toate acestea, show-ul a fost de milioane, membrii Mezzoforte arătându-se încântaţi de primirea pe care fanii de aici le-au pregătit-o. De fapt, „pregătit-o” e un fel de a spune. Nu a fost nimic regizat, însă spiritul de iubitor de jazz-funk-fusion al celor din sala „Enescu-Bartok” s-a remarcat, unindu-i pe toţi.
Mă laud, în poza de sus, cu DVD-ul „Live in Reykjavik” – ediţie luxoasă şi în număr limitat – şi cu două dintre CD-urile pe care le-am dus cu mine, toatre cele trei itemuri purtând, din 23 noiembrie, autografele celor care le-au înregistrat pe vremuri. Iar în fotografia alăturată, sunt împreună cu muzicienii nordici, după concert.
Voi reveni cu o postare amplă legată de concert şi cu transcriptul unui interviu pe care i l-am luat lui Gulli Briem, tobar şi membru fondator al Mezzoforte.

Grăbiţi-vă să cumpăraţi bilete pentru concertul Mezzoforte!

În ciuda piedicilor indirecte în materie de posibilitate de promovare a recitalului islandezilor de la Mezzoforte, majoritatea biletelor au fost deja rezervate/cumpărate. Organizatorii de la Aria Productions transmit celor care încă nu au achiziţionat bilete că, dacă vor mai fi, în ziua concertului, ele vor costa 60 lei. Până luni, 23 noiembrie (ziua evenimentului muzical), un bilet pentru concertul Mezzoforte costă 50 lei. Joe Balogh, reprezentant al Aria Producutions spune că doritorii pot merge la casieria Fialrmonicii de Stat sau pot rezerva loc sunând la 0744.600.993.
Formaţia de jazz-rock Mezzoforte va veni la Oradea în cadrul unui turneu european şi va cânta luni seara, în sala „Enescu-Bartok” a Filarmonicii locale. Trupa va ajunge în oraşul nostru în cursul după amiezei şi va rămâne până marţi dimineaţa, când se va întoarce la Budapesta, de unde va lua avionul cu destinaţia Sofia.

În Oradea, campania electorală dăunează grav culturii

De fapt, se pare că şi în alte localităţi româneşti. Ceea ce, de altfel, înseamnă că administraţiile locale sunt mult prea comode şi nu vor să se complice pentru a delimita afişajul electoral de cel de altă natură. Şi astfel, Municipalitatea mai şi pierde ceva bănuţi în blestemata perioadă electorală, refuzând banii pe care cei care vor să expună afişe de promovare ar vrea să le plătească. Dar haideţi să vorbim la concret…
Potrivit Legii electorale, primarii trebuie să amenajeze „…locuri speciale pentru afişajul electoral. De asemenea, primarul dispune amplasarea în acele locuri a panourilor electorale pentru fiacre dintre candidaţii la prezidenţiale…”. E clar, nu? Ei bine, ce au ales să facă edilii-şef, printre care şi Ilie Bolojan, primarul Oradiei: cică au stabilit locurile speciale pentru afişajul electoral, desemnând în acest sens toate locurile ordinare de pus afişe, pe toată raza urbei. Cu alte cuvinte, locurile „speciale” din Oradea nu sunt altele decât tot acelea pe care locuitorii pot vedea, de-a lungul anului (a oricărui an, nu doar a celui electoral!) tot felul de afişe de mediatizare a expoziţiilor, concertelor, întrunirilor yogine, târgurilor de tot felul etc. Adică nu este nimic special în locurile speciale de afişaj electoral din Oradea. Decât că, în mod abuziv, mi-aş permite să spun, orice altă activitate care necesită un pic de publicitate outdoor poate muri sau poate fi reprogramată după ce România îşi va fi votat noul preşedinte. E uşor enervant şi jignitor la adresa celor care mai vor şi altceva decât o lună (+ 2 săptămâni) de bâlci electoral.
Un exemplu concret de obstrucţionare locală a unui act de cultură este cel care se întâmplă chiar în aceste zile, cu concertul Mezzoforte, care va avea loc în sala „Enescu-Bartok” a Filarmonicii de Stat din Oradea, în ziua de luni, 23 noiembrie.
În emisiunea de azi (12 noiembrie) a lui Daika Attila, la Radio Transilvania, Joe Balogh, unul dintre organizatorii evenimentului muzical, a arătat că Primăria Oradea nu a permis amplasarea de afişe de promovare, nici unor persoane care se ocupă de regulă de aşa ceva, dar nici celor de la Filarmonică. Asta în ciuda faptului că ar fi fost plătiţi ceva bănuţi pentru această reclamă şi deşi este o porcărie rezervarea exclusiv pentru partidele politice a locurilor publice de afişaj din urbe. A, dacă Primăria s-ar fi mobilizat şi ar fi amplasat prin oraş locuri într-adevăr SPECIALE, dedicate numai campaniei electorale, lăsând libere celelalte locaţii tradiţionale destinate afişajului public, atunci totul ar fi fost OK. Toată lumea ar fi fost împăcată. Dar aşa…
Colac peste pupăză, am aflat tot azi că până şi concertul Iris de duminica trecută (de la Casa de Cultură a Sindicatelor) a putut fi promovat prin afişe numai pentru că trupa s-a legat de candidatul Sorin Oprescu, aflat în turneu electoral prin mai multe oraşe din ţară. Altfel? Nici vorbă de expunere de afişe în locurile publice. Că nu avea nimic cu partidele. Care, culmea, nici nu plătesc în această perioadă pentru publicarea moacelor candidaţilor pe care îi susţin.
Democraţie şi cultură, vă halim!

E sigur: concert MEZZOFORTE la Oradea!

După o perioadă de câteva luni, în care organizatorii locali au fost în negocieri cu managementul trupei, Aria Productions anunţă cu mândrie unul dintre cele mai importante evenimente muzicale care au avut loc în Oradea în ultimii 20 de ani. Este vorba despre un show al grupului islandez Mezzoforte, promotor al jazz-rock/fusion-ului melodic. Concertul va avea loc luni, 23 noiembrie, la Filarmonica de Stat. 
Muzicienii nordici şi-au clădit o reputaţie foarte solidă, devenind poate principala „marfă” de export a ţării lor de origine. Componenţii trupei au fost solicitaţi să acompanieze de-a lungul timpului nume mari ale jazz-ului contemporan, participând şi la nenumărate înregistrări, în afară de discurile Mezzoforte. Semnând de multe ori condica la festivaluri consacrate (ex.: Montreux, Pori Jazz, North Sea Jazz sau Jakarta Jazz), grupul islandez este fără îndoială un nume important al scenei de profil şi atrage iubitori de muzică de toate vârstele.
Trupa s-a înfiinţat în a doua jumătate a anilor ’70, iar discografia formaţiei numără 12 albume, până în prezent. Succesul internaţional şi recunoaşterea de rigoare au venit în anul 1983, imediat după apariţia singe-ului „Garden Party” şi a albumului-mamă, „Surprise Surprise”. Piesa şi trupa au intrat în fruntea topurilor de specialitate, iar Mezzoforte a reuşit ceva inedit: o excelentă poziţionare şi în clasamente pop, deşi muzica este preponderent instrumentală.
În ciuda unor sceptici care au considerat că este vorba despre un ‘one hit wonder’, Mezzoforte au arătat că proiectul lor este de lungă durată. Dovada: în 2009, formaţia se află în continuare în linia I din jazz-rock şi acoperă din ce în ce mai multe teritorii cu concertele ei.
Cel mai recent material discografic este „Live in Reykjavik”, apărut la începutul acestui an şi conţine înregistrări din concerte pe care Mezzoforte le-a susţinut în capitala Islandei, în martie 2007. Albumul are şi o variantă de lux, cu un DVD şi dublu CD.
Biletele pentru concertul de la Oradea vor costa 50 lei. În ziua concertului, doritorii vor trebui să scoată din buzunar 60 lei.
De menţionat că trupa Mezzoforte a mai fost o dată în România, în anul 2005. Atunci, unicul concert a fost extrem de slab mediatizat, mulţi fani aflând retroactiv şi „din greşeală”, navigând pe internet.
Mezzoforte se află îm turneu european. La Oradea, muzicienii vor veni de la Budapesta, după care formaţia are stabilite două apariţii la Sofia.
Pentru informaţii suplimentare despre grup, discografie, turneu si diverse altele, vă invit să accesaţi pagina web oficială Mezzoforte.

Concert deosebit la Filarmonica de Stat din Oradea

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 18, sala „Enescu – Bartok” a Filarmonicii de Stat orădene va găzdui concertul orchestrei Posticum Iuventutis Internationalis.
Sub bagheta dirijorului Peter Zejfart, principalii protagonişti ai evenimentului muzical vor fi: soprana Francesca Cassinari (Parma, Italia), organistul Kristofi Janos (Oradea) şi ansamblul coral „Canticum Novum” (Szeged, Ungaria) condus de Kovacs Gabor.
Preţul unui bilet este de 10 lei.

Despre orchestră
În 2009, bazele orchestrei Posticum Iuventutis Internationalis au fost puse sub imboldul aniversărilor Haydn şi Händel. Orchestra cu dimensiuni internaţionale este formată din studenţi, tineri muzicieni aleşi din ţări ale Uniunii Europene (România, Ungaria şi Italia).
Potrivit organizatorilor, toţi aceşti tineri au ales muzica drept profesie şi este prima ocazie când ei apar în cadrul unei orchestre având în faţa lor un dirijor de reputaţie internatională.