Pentru că la Sibiu se poate…

Între 17 şi 20 mai, fanii de jazz pot merge la Sibiu. De data asta, pentru a 48-a ediţie a celebrului Festival de Jazz. Timp de patru seri consecutive, artiști din 13 țări vor încânta publicul cu muzica lor. Joi, 17 mai, vor urca pe scenă: Vali Boghean Band (Moldova), Jan Galega Bronnimann Trio (Elveția, Israel, Senegal), Vein Trio & Rick Margiza (Elveția, SUA) și Luca Ciarla Quartet (Italia). Vineri, 18 mai, îi va aduce în fața publicului pe Sorin Zlat Quartet (România), Alex Mercado (Mexic), Esteban Freytes Quintet (Argentina), Pol Belardi’s Force (Luxembourg) și Street Jazz – Befunkbop (Spania). Sâmbătă, 19 mai, în Piața Mare vor evolua JazzyBit (România), Arcus Trio (România), Balázs Balogh Quintet (Ungaria), noJazz (Franța) și Street Jazz – Befunkbop (Spania). Ultima seară (20 mai) a evenimentului cultural va însemna recitaluri NES (Spania, Franța) și Jean-Marie Machado Duo (Franța). Organizatorii anunţă că spectacolele muzicale din cadrul Sibiu Jazz Festival vor începe la ora 19, iar intrarea va fi liberă.

Amănunte suplimentare găsiţi AICI.

Porcii din cucuruz

Am un prieten drag care îmi spune mereu, când vine vorba, că „politicienii sunt o rasă aparte”. Şi, credeţi-mă, nu o zice în sensul bun al cuvântului! N-am fost niciodată, nu sunt şi nu văd şanse să devin membru de partid. De niciun partid. Probabil acesta este motivul pentru care nu am să înţeleg niciodată modul în care funcţionează mintea / gândirea unui politician. De fapt, a unui politician vânător de funcţii. De ce, atunci când e de bine (şi doar atunci!), acest exemplar face eforturi supranaturale pentru a ieşi în public, pentru a apărea în presă, pentru a face poze, iar când treaba se-mpute se dă strigarea pentru ascundere în păpuşoi?

Evident că nu e ceva plăcut să fii în prim plan şi atunci când ceva nu merge bine, însă ar trebui să îţi asumi, nu-i aşa? Mai ales dacă nu din cauza ta s-a stricat treaba. Şi ca să nu las prea mult loc ambiguităţii, concretizez: preşedintele Pasztor Sandor de la Consiliul Judeţean Bihor şi-a arătat „bărbăţia” în aceste zile. În momentul în care scriu aceste rânduri, au trecut 4 zile bune de când s-a aflat usturătoarea veste cum că Ryanair ne va spune „Viszlat!” din toamna aceasta. De 4 zile bune, şeful CJ, de altfel cel mai vocal promotor al curselor aeriene low-cost şi cel mai acerb autolăudător în materie de demersuri privind dezvoltarea aerogării orădene, tace cu privire la acest subiect. Ba, să nu mint: cu chiu, cu vai, Pasztor le-a date ceva reacţii unor colegi de-ai mei din presă. Ceva tipic pentru un politruc, cică, luat prin surprindere de o asemenea decizie grea a principalului pilon pe care se bazează activitatea „externă” a Aeroportului Internaţional Oradea. Că nu ştia, că merge în Irlanda pentru a discuta cu şefii companiei, că lucrurile nu vor rămâne aşa etc. Bla, bla, bla!

Habar n-am cine-l povăţuieşte astfel, dar cred că e o greşeală. Preşedintele CJ ar fi trebuit demult să dicteze un comunicat de presă de 3 rânduri, oficial şi cu antetul instituţiei, în care să le spună bihorenilor care e situaţia. Cu bărbăţie. Nu să lase totul să curgă de la sine, în speranţa că unii din presă nu-l vor taxa deloc şi că ceilalţi se vor sătura de subiect în 2 – 3 zile. E un subiect de care nu te poţi sătura. E o temă care a fost mereu ţinută la cald, sub o formă sau alta, iar sprijinul presei orădene a fost mereu solicitat. Mai ţineţi minte, dle Pasztor, când tăiaţi torturi, deschideaţi sticle de şampanie, duceaţi ouă de Paşte pe pistă, coordonaţi dansatorii populari, vă „fotaţi” (vorba lui Ovi D. Pop…) în toate poziţiile şi locurile posibile cu tăbliţele Ryanair şi păreaţi un umil subordonat al dlui Denis Barabas. Cel care are deja răni pe ambele buci din cauza pupăturilor primite de la dumneavoastră şi de la comandantul Gheorghe Pasc?

De la acesta din urmă nu am nici (pen)umbră de pretenţie la transparenţă, deşi are acolo angajaţi oameni de PR o grămadă. Şi cu toate că, bunul simţ (dar unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!) ar fi trebuit să-i dicteze şi acestuia că ar fi corectă o informare generală a mass media orădene privind situaţia cu Ryanair. Că nu pot să uit zecile de mail-uri şi alte tipuri de invitaţii la tot felul de evenimente legate de noile curse externe low-cost. Adică publicitate gratuită cu ghiotura. Însă, când ar fi ceva de dat înapoi – şi aici mă refer la tranparenţă din proprie iniţiativă, nu la altceva! – tăcere. Urlătoare.

Cu gândul la ceea ce se întâmplă, totuşi, recunosc că e posibil ca ambii menţionaţi mai sus să nu fi ştiut de ce urmează să facă Ryanair. Dar chiar şi aşa, pentru că nu e vorba despre schimbarea culorii de pe etichetele care se lipesc pe bagaje, ci despre dispariţia efectivă a mai multe curse aeriene de pe Aeroportul Oradea, mi se pare că ceva pute aici. Şi dacă preşedintele CJ şi comandantul aerogării nu au fost informaţi despre intenţiile companiei irlandeze, poate nu e deplasat să cred că niciunul dintre ei nu e considerat destul de mare (sau tare) pentru a fi tratat cu atâta respect încât să i se facă o asemenea dezvăluire. Iar asta, în opinia mea, nu înseamnă decât un singur lucru (valabil pentru amândoi): nici Pasztor Sandor şi nici Gheorghe Pasc nu au ce căuta în funcţiile pe care le ocupă acum!

Cum e cu heraldica interzisă? Sau mai nou e voie?

Pun pariu că voi făcut în fel şi chip după această postare. Ungurii vor spune că-s trădător de neam (fiind, parţial, de origine maghiară), românii că-s pesedist pentru că mă leg de Bolojan. Oricât am evitat să aştern pe „hârtie” gândul acesta, nu pot să mă abţin. Pentru că mi se pare că e bătător la ochi că ceea ce acum ceva vreme era amendat de Poliţia Locală Oradea, acum e lăsat în pace. Poate că cele din fotografiile pe care le-am făcut în seara de 12 noiembrie 2017 în Piaţa Unirii din Oradea (la ceva târg de produse din Valea Ierului) n-or face parte din însemnele vechi maghiare atât de vânate de marii români care conduc acum urbea. Poate. Recunosc că nu-s specialist în heraldică. Dar tare mi se pare că sunt simboluri de genul celor pe care Tokes Laszlo le-a afişat la balconul său de pe str. Primăriei şi pentru care a ajuns în proces cu administraţia Bolojan după ce a fost amendat.

Oops! Tokes? Bolojan? Care-o fi legătura între ei, dacă este una? Este. Unul dintre adjuncţii politici ai eurodeputatului (considerat iredentist, naţionalist şi anti-român), Zatyko Gyula (n.b.: de-altfel amic bun cu mine, îndrăznesc să spun; avem o serie de afinităţi muzicale şi chiar gândim la fel în unele privinţe) este acum consilier personal al primarului de Oradea. Sfetnic pe problemele minorităţii maghiare. Din ciclul „duşmanul duşmanului meu îmi este prieten”. E deplasat să spun că de când Gyuszi îl consiliază pe Ilie nu mai e mare bai dacă se scot steaguri cu astfel de simboluri? Aştept următoarele acţiuni de „redenumire stradală” făcute de PPMT. Şi sper că plăcuţele cu „Szent Laszlo ter” sau „Zoldfa Utca” nu vor mai fi demontate! La urma urmei, pe cine (mai) deranjează, fie şi în pragul Centenarului?

Poesis în turneu aniversar la Oradea

E ceva timp de când nu am mai „dat” pe aici. Am fost leneş în privinţa blogului, deşi ar fi fost o serie de concerte şi alte evenimente culturale la care am avut plăcerea să particip în ultimele luni. Deh, viaţa îţi oferă multe surprize. Chiar şi plăcute. Dacă viaţa mea a intrat, de la sfârşitul lunii august 2017, pe un nou culoar (aparent foarte senin, din punct de vedere sentimental), un lucru nu s-a schimbat şi nu se va schimba: iubesc în continuare muzica!
–––––––––––––––––––––––––––
Concertul Poesis…
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase şi mai melancolice cântări de la Bistro Blues Caffe. Marius Baţu şi Eugen Băboi sunt din nou împreună. Poate că e o reunire temporară, însă e una de suflet. Şi chiar dacă la concertul aniversar, la Oradea, doar vreo 50 de oameni au fost curioşi să-i (re)vadă pe cei doi, muzica Poesis şi-a dovedit rezistenţa în timp. „După 40 de ani nu ne-am plictisit de cântat”, le-a spus Băboi celor adunaţi în localul din Parcul 1 Decembrie, fanii de aici ai folkului s-au putut convinge de acest lucru…

Restul articolului îl puteţi găsi pe www.bihorstiri.ro.

Când și palmele fac muzică: Jazz de mare finețe, cu Des Andras Trio, la Centrul Posticum

Foarte frumos. Așa aș caracteriza, dacă aș avea voie să folosesc doar două cuvinte, spectacolul muzical dat sâmbătă (29 aprilie) de muzicienii maghiari care alcătuiesc Des Andras Trio. A fost antepenultimul act al seriei de 10 concerte dedicate Pământului, împerecherea de aseară fiind perfectă. Subiectul propus de organizatorii de la Posticum s-a mulat perfect pe albumul proaspăt al formației din Ungaria. el se cheamă „Gardening” și tocmai ce fusese scos pe piață…

*
Articolul integral, o galerie foto și o filmare de la concert pot fi găsite pe BIHORSTIRI.RO.

Jazz, filozofie, Hendrix, soarta artei în general. Concert special cu duoul Grencso / Dukay la Posticum

…Cei câțiva spectatori care au acceptat să mai rămână la o șuetă au avut șansa de a cunoaște ceva mai bine protagoniștii serii de 16 aprilie. Grencso și Dukay au dovedit deschidere maximă privind mai multe teme de discuție. Au mărturisit, spre exemplu, că evoluează în această formulă de aproximativ un an și jumătate și au detaliat la solicitarea subsemnatului modul în care își clădesc spectacolul. Așa cum bănuiam, nu este nimic stabilit în prealabil. Și același stil e abordat și când duoul devine cvartet, toți cei implicați trebuind să aibă aceleași calități instrumentale pentru a putea face față cerințelor.

În mod aproape incredibil, după specialul concert jazz, la Posticum s-a vorbit cu mare plăcere despre Bach, Haydn, Michel Petrucciani, condiția artelor, Cioran, Eliade, Ionescu, Filarmonica de Stat orădeană și altele…

*
Întregul articol și o galerie foto de la evenimentul de la Posticum pot fi găsite pe www.bihorstiri.ro.

Iz de „jazz medieval” la Posticum: Trio Squelini

Dacă în Evul Mediu şi în perioada marilor imperii europene ar fi existat jazz-ul, foarte probabil acest stil ar fi sunat precum muzica celor de la Trio Squelini. Cei trei instrumentişti din Ungaria au venit la Oradea în cadrul Jazz 10, un şir de evenimente muzicale dedicate Pământului, în organizarea Centrului Posticum de pe str. Teiului. Sâmbăta trecută (8 aprilie), alături de Szoke Szabolcs, Szalai Peter şi Vaczi Daniel, în faţa câtorva zeci de iubitori ai sonorităţilor deosebite a apărut şi violoncelista Ditta Rohmann, cea care a reuşit să dea o coloratură specială în plus interesantei muzici a celor de la Trio Squelini.

Afişând o colecţie frumoasă de instrumente tradiţionale (şi, unele, ciudate), artiştii din Ungaria au venit cu o lume muzicală care m-a făcut să mă gândesc la fastuasele banchete de la curţile regilor medievali. Şi cred că s-ar fi putut bucura de o asemenea muzică şi oricare familie imperială a Europei din urmă cu 150 – 200 de ani. Ba chiar un Trio Squelini al acelor vremuri ar fi putut face turnee pe la cetăţile de scaun, domniţele şi domnii având ocazia să-şi cultive eventuala pasiune pentru muzică. Mai ales că cei trei membri ai trioului crează o atmosferă de vis cu ajutorul instrumentelor exotice pe care le mânuiesc. De fapt, principalii vrăjitori aunt Szoke şi Szalai, cei doi dovedind virtuozitate la „drăcovenii” precum gădulca (un fel de liră mai modernă, de origine bulgărească), kalimba, aquaphone-ul sau alte instrumente de percuţie ce par scoase dintr-un atelier de tâmplărie. Szalai Peter este, de altfel, un împătimit al artei indiene, specialist în tabla şi mare admirator al regretatului Ravi Shankar, lucru care a şi fost evocat, dar care a putut fi şi auzit prin intermediul anumitor pasaje muzicale interpretate.

Ce a fost la Trio Squelini? O combinaţie foarte interesantă de etno, jazz, world music şi, pe alocuri, clasic. Totul culminând cu o pretenţioasă compoziţie – „Kontrapunkt” – creată pentru o piesă de Samuel Beckett. A fost din nou o experienţă muzicală greu descriptibilă cu cuvinte.
Următoarea doză de jazz va fi administrată în duminica pascală de 16 aprilie. Invitaţii celor de la Posticum vor fi Grencso Istvan (saxofon) şi colegul său Dukay Barnabas (pian).

*
Fotografii de la concert pot fi văzute pe contul meu de Facebook.

Lui Mircea Baniciu îi e „frică” de Nicu Covaci!

Cum, oare, şi-ar fi putut închipui cineva că Mircea Baniciu vine la Oradea pentru o cântare şi nu „bagă” ceva de la Phoenix? Cum, oare, şi-ar fi putut închipui Mircea Baniciu că fanii nu vor dori să-l filmeze în timp ce cântăm, să zicem, „Andrii Popa”? Dar cum, oare, şi-ar închipui Nicu Covaci că Baniciu renunţă să mai presteze ceva Phoenix în concertele sale? Ce nebunie de situaţie!

Relaţia mai mult decât zbuciumată dintre artist şi liderul maxim al formaţiei Phoenix a ieşit la iveală din nou: în timpul recitalului de duminică, de la Bistro Blues Cafe, Baniciu a cerut pur şi simplu să…

*
Continuarea și o galerie foto de la concertul de la Oradea le puteți găsi pe www.bihorstiri.ro.

Jazz-rock foarte european, cu aromă balcanică, în Urban Place: Open Source Trio

Unu-i „bulgăresc”, altu-i „grecesc”, celălat „nemțesc”. Open Source Trio au cântat în Urban Place și au lăsat mască puținii spectatori care s-au adunat să- asculte. Poate că ziua de joi nu a fost cea mai bună pentru organizarea concertului jazz-rock/fusion, însă, uneori, se pare că indiferent de ziua din săptămână, sunt anumite evenimente culturale care nicicum nu atrag populația. Populația care, de regulă, se plânge că în Oradea nu se întâmplă mare lucru pe linie muzicală.

Germanul Juri Schewe este cel „vinovat” de existența formației. Toboșarul locuiește la Timișoara de vreo doi ani de zile și s-a obișnuit pe la noi. Ba chiar a învățat și românește, un pic. Cât să poată să le vorbească spectatorilor despre Open Source Trio, despre albumele lor și despre melodiile pe care le interpretează în concerte. Alături de el, pe scenă s-au aflat claviaturistul bulgar Momchil Atansoff, un pianist desăvârșit, respectiv basistul grec Nikos Kalavrytinos.

Muzica prestată e numai bună pentru ca artiștii să facă febră musculară: fie la laba piciorului și încheieturile mâinilor (în cazul lui Schewe), fie la degete (ceilalți doi membri ai formației). Compoziții proprii foarte generoase ca durată și virtuozitate instrumentală, cu influențe folclorice din zona Balcanilor, dar și de inspirație jazz/fusion clasic au umplut seara de joi, piesele fiid extrase de pe cele două albume de până acum ale Open Source Trio: „Mirage” și „Altitude”.

Trupa tocmai încheie un nou turneu în Europa de Est și lucrează deja la al treilea opus de studio, fragmente din materialul ce urmează să fie imprimat fiind redate și la Oradea. E o trupă de care se va mai auzi, în mod cert. Dacă vin undeva aproape de voi, nu-i ratați!

Câteva imagini de la concertul de la Urban Place veți găsi pe contul meu de Facebook.

Un artist emerit a cântat la Posticum. Interesează? Ar trebui!

Șirul de 10 concerte jazz dedicate Terrei, organizate la Centrul Posticum de pe str. Teiului, au ajuns la jumătate. Sâmbătă (25 martie) „familia” iubitorilor de jazz de la Oradea a avut parte de o dublă surpriză: recitalul în sine și trupa extinsă. Pentru că liderul grupului, artistul emerit Dresch Mihaly a venit cu un cvintet și nu cu obișnuitul său cvartet.

Muzicianul impune respect chiar și fără să înceapă să cânte. Ajunge să îl vezi cum se comportă: limbajul trupului trădează un om simplu, deschis, decent și foarte iubitor de ceea ce face. Și încă ceva: spre deosebire de mulți șefi de orchestră, Dresch (mi-)a părut mult mai atent la colegii săi de trupă, prezentându-i de mai multe ori în timpul concertului și oferindu-le spațiu pentru desfășurare și ca soliști. Evident, în măsura posibilităților lăsate de compozițiile prestate la Oradea.

Omul gândește la fel de simplu (dar sănătos!) atunci când, conform obiceiului de la Posticum, este rugat să își spună gândurile referitoare la Pământ. Artistul din Ungaria leagă, în mod natural, subiectul de viață, de modul în care ar trebui să o trăim astfel încât să nu avem regrete, dar fără să sărim calul. Adică și cu gândul la cei care vin după noi. Și, foarte important, în opinia lu Dresch Mihaly este să facem în viață ceea ce ne place, cu maximă dăruire, dar și să acceptăm trinitatea Pământ – cer – Dumnezeu.

Mare maestru al instrumentelor de suflat din jazz și din muzica populară maghiară, Dresch a venit la Oradea cu 4 acompaniatori: Bognár András (contrabas), Csoóri Sándor jr (vioară și ceva combinație între mandolină, balalaikă și bouzouki), Szabó Dániel (țambal) și Brasnyo Antal (violă). Cel din urmă nu era, inițial, pe lista de „pasageri” pentru concertul de aseară, dar schimbarea de ultimă oră a fost foarte binevenită. Un veteran al scenei din Ungaria (și nu numai), Brasnyo a devenit iubit și de fanii de jazz mai ales în urma unor colaborări cu celebrul Lajko Felix.

Muzica? Sincer, nu a fost concertul la care să aibă vreun rost să îți notezi titlurile melodiilor. Adevărul e că, în mare parte, nici nu îți dădeai seama când se încheie o piesă și când începe următoarea. Compoziții proprii, în proporție de 90% de inspirație folclorică din țara vecină, au răsunat timp de peste 90 de minute. Dresch și colegii săi de trupă ne-au trecut printr-un repertoriu în care proporția jazz – folk (unguresc) a fost cam de 40% – 60%. Liderul formației și-a etalat arsenalul de fluiere, clarinet și, desigur saxofon. Și, cu tot respectul pentru toate trupele care au cântat până acum la Oradea folosind și acest instrument, aș remarca faptul că saxul lui Dresch Mihaly a sunat cel mai adevărat. Adică cel mai conform cu ceea ce s-ar cere în cele mai renumite cluburi de gen din lume.

Setlistul ales pentru Oradea i-a dus pe spectatori cu gândul de la plimbări prin pustă, la deplasări cu barca în zone cu stufăriș și la seri toride de vară terminate cu o masă copioasă la o „csarda” specifică. Combinația de instrumente tradiționale și, pe alocuri, vocea unui Dresch Mihaly complet scufundat în muzica interpretată au generat, chit că sună a șablon, o atmosferă fantastică ce nu poate fi redată în cuvinte. Ar fi trebuit să fiți acolo. Poate data viitoare.

Concertele de la Posticum, centrate pe importanța prezervării Pământului, vor continua în 8 aprilie cu apariția scenică a Trio Squelini și a Dittei Rohman. Reamintesc că vor mai cânta următorii: Grencso Istvan Duo (16 aprilie), Des Andras Trio (29 aprilie), Mizsei Zoltan și invitați săi (13 mai) și Papa Jazz (21 mai).

*
Galeria foto aferentă concertului o găsiți pe WWW.BIHORSTIRI.RO.